Directorii regiilor aflate în subordinea Consiliului Judeţean Cluj sunt schimbaţi rând pe rând de noua majoritate din Consiliul Judeţean, formată de USL. Astfel, şefii regiilor care au fost numiţi în urmă cu patru ani de majoritatea PDL sunt acum înlocuiţi şi vor fi numite în locul lor alte persoane, din partea USL. Primul pe „lista neagră” a majorităţii USL este Mircea Avram, directorul Regiei Autonome de Administrare a Domeniului Public şi Privat Cluj (RAADPP). Avram a avut un mandat de patru ani şi a fost înlocuit ieri din funcţia de director, înainte să îi expire mandatul, de către noul Consiliu de Administraţie, majoritar USL. O a doua înlocuire o vizează pe directorul Mândru Brînduşa, de la Universt T, iar decizia de schimbare din funcţie va intra în vigoare astăzi. Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, a declarat astăzi că deciziile de schimbare a directorilor nu îi aparţin, ci au fost luate de membrii Consiliilor de Administraţie.
Directorii regiilor aflate în subordinea Consiliului Judeţean Cluj sunt schimbaţi rând pe rând de noua majoritate din Consiliul Judeţean, formată de USL. Astfel, şefii regiilor care au fost numiţi în urmă cu patru ani de majoritatea PDL sunt acum înlocuiţi şi vor fi numite în locul lor alte persoane, din partea USL. Primul pe „lista neagră” a majorităţii USL este Mircea Avram, directorul Regiei Autonome de Administrare a Domeniului Public şi Privat Cluj (RAADPP). Avram a avut un mandat de patru ani şi a fost înlocuit ieri din funcţia de director, înainte să îi expire mandatul, de către noul Consiliu de Administraţie, majoritar USL. O a doua înlocuire o vizează pe directorul Mândru Brînduşa, de la Universt T, iar decizia de schimbare din funcţie va intra în vigoare astăzi. Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, a declarat astăzi că deciziile de schimbare a directorilor nu îi