Motto: „Mulţumit de-a sale gusturi şi de a sa iscusire, se fericeşte-nvăţatul în chilii întunecoase”. (Conachi)

Am subliniat, în versurile lui Conachi, cuvintele gust şi iscusire pentru a aminti încă o dată înrudirea pe plan indoeuropean a verbului latin gustare cu meoso-goticul uskiusan. Conştiinţa vagă a acestei înrudiri, altfel spus memoria limbii, îl „învaţă” pe poet să asocieze cumulativ cele două cuvinte, care la origine exprimă acelaşi lucru, şi anume încercarea şi alegerea prin încercare, ceea ce permite îngemănarea lor pe un suport comun de reminiscenţe.

Aşa se face că iscusinţele se explică adesea prin urice, prin actualizarea intuitivă a unor vechi latenţe. Fire diferite se împletesc pe canavaua aceloraşi surse, îndeosebi în textele vechi bisericeşti, ca bunăoară şdespre o carteţ „făcută şi alcătuită din sfintele scripturi”. (Exemplele sânt luate din manuscrise aparţinătoare Bibliotecii Sfântului Sinod.) A face provine, cum se ştie, din verbul latin facere, dar a alcătui nu e latin, şi nici maghiar, cum se crede, ci e un verb format pe teren românesc din fondul getic: alhs = templu, şi taujan = a face.

Sau sintagma pe care o întâlnim atât de des în cărţile vechi, din care luăm învăţătură „pentru chipul traiului vieţii”. Ne dăm seama astfel că a trăi şi a vieţui nu înseamnă chiar acelaşi lucru (de altfel, sinonimele perfecte constituie o iluzie) şi că expresia „traiul vieţii” nu e lipsită de noimă. Aici, a trăi, provenit din meoso-goticul trauan, înseamnă a avea încredere, a dăinui, a fi trainic şi constituie un bun echivalent numai pentru anumite accepţii ale verbului a vieţui (de la viaţă, derivat de autorii DLR dintr-un cuvânt latinesc neatestat, *vivitia, la rândul lui provenit din vivus).

„Traiul vieţii” nu e, aşadar, o construcţie pleonastică, ci semnifică precis încrederea în viaţă – să ne amintim expresia „a avea sau n