Publicitate Un nou vaccin conjugat, PCV-10, este foarte eficient în prevenirea bolii pneumococice invazive (BPI) – meningită, septicemie, pneumonie cu bacteriemie etc. – la copiii cu vârste până la doi ani, potrivit unui studiu publicat astăzi în ediţia electronică a revistei The Lancet. Studiul finlandez FinIP a acoperit peste trei sferturi din ţară, cuprinzând peste 47.000 de copii sub vârsta de 19 luni, folosind drept control imunizarea pentru hepatita A sau B. Cercetătorii au urmărit eficienţa vaccinului, destinat să protejeze împotriva a zece din cele mai răspândite serotipuri pneumococice invazive, pe o perioadă de doi ani, prin intermediul Registrului naţional de boli infecţioase. S-a constatat o eficienţă de 92% împotriva BPI pentru vaccinarea în trei doze şi de 100% pentru cea în patru doze. Potrivit autorilor, acesta este primul studiu clinic ce confirmă eficienţa vaccinării în trei doze, folosite deja în mai multe programe naţionale.
Publicitate Un nou vaccin conjugat, PCV-10, este foarte eficient în prevenirea bolii pneumococice invazive (BPI) – meningită, septicemie, pneumonie cu bacteriemie etc. – la copiii cu vârste până la doi ani, potrivit unui studiu publicat astăzi în ediţia electronică a revistei The Lancet. Studiul finlandez FinIP a acoperit peste trei sferturi din ţară, cuprinzând peste 47.000 de copii sub vârsta de 19 luni, folosind drept control imunizarea pentru hepatita A sau B. Cercetătorii au urmărit eficienţa vaccinului, destinat să protejeze împotriva a zece din cele mai răspândite serotipuri pneumococice invazive, pe o perioadă de doi ani, prin intermediul Registrului naţional de boli infecţioase. S-a constatat o eficienţă de 92% împotriva BPI pentru vaccinarea în trei doze şi de 100% pentru cea în patru doze. Potrivit autorilor, acesta este primul studiu clinic ce confirmă eficienţa vaccinării în trei doze, folosite d