Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vârstnicii și persoanele fără adăpost, în atenția autorităților în această iarnă

Publicat in Monitorul de Vrancea, sâmbătă 24 noiembrie 2012 ·

Persoanele vulnerabile în perioada sezonului rece, mai exact vârstnicii și persoanele fără adăpost, au intrat în atenția autorităților locale, în prag de iarnă.

Vineri dimineață, la sediul Instituției Prefectului a avut loc ședința Comitetului consultativ pentru problemele persoanelor vârstnice, în care reprezentanți ai instituțiilor locale de asistență socială au discutat măsurile pe care le-au luat pentru a preveni cazurile de urgență în rândul persoanelor defavorizate, care pot apărea în timpul iernii. Mihai Ciubotaru, directorul Serviciului Public Local de Asistență Socială din cadrul Primăriei Focșani, a precizat că în municipiu există două adăposturi de noapte care pot caza 40 de persoane fără adăpost. De asemenea, societatea de termoficare a municipiului pune la dispoziție alte patru puncte termice unde pot fi amenajate spații temporare de cazare pentru oamenii străzii sau persoane prinse între nămeți. ”Din experiența anilor trecuți, când au fost blocate drumuri, am cazat și persoane din afara județului, care se aflau în tranzit și au rămas înzăpezite”, a spus Ciubotaru. Pentru a veni în sprijinul persoanelor defavorizate, Primăria Focșani va oferi 400 de pachete cu produse alimentare, în prag de Crăciun.

Cât privește ajutoarele de căldură, pentru lemne, directorul SPLAS a propus prefectului Cătălin Popescu să facă demersuri pentru ca de anul viitor subvenția să se acorde o singură dată pentru întreg sezonul rece și nu câte puțin în fiecare lună, pentru că oamenii nevoiași nu se aleg cu nimic în acest mod. ”Cuantumul lunar pentru ajutorul de încălzire pe lemne ajunge cât pentru un căruț de crengi. Ce să facă omul cu 39 de lei în fiecare lună?”, s-a întrebat, retoric, Mihai Ciubotaru.

În cadrul ședinței, reprezentanții vârstnicilor au ridicat și alte probleme, cum ar fi prevenirea situației în care bătrânii își pierd casele din c

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum 8 ore
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

VIDEO Controversatul artist naţionalist croat care a strâns un mare număr de fani la un concert în Zagreb. Cântăreţul este interzis în mai multe ţări europene

HotNews acum 6 ore
Zeci de mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a participa la un concert al unui controversat cântăreţ rock naţionalist croat, Marko Perkovic „Thompson”, care a fost anunţat ca fiind cel mai mare concert cu plată din lume. Poliţia a decl

Mesaj Ro-Alert după apariţia unui urs în zona cascadei Duruitoarea din Ceahlău

HotNews acum 11 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ a emis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-ALERT după apariţia unui urs în zona Cascadei Duruitoarea din masivul Ceahlău. Zona în care a fost văzut animalul este una turistică şi des frecventată de

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum 8 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

Un copac a căzut peste o mașină în mers în Brașov. O RUPERE de nori a provocat inundații pe străzi, un autovehicul a fost blocat în apă

Gandul acum 9 ore
O ploaie torenţială care s-a abătut, sâmbătă după amiază, în zona municipiului Făgăraş din Braşov, provocând pagube materiale şi afectatând traficul rutier Mai mult, un arbore s-a prăbuşit peste un autoturism aflat în mers, străzi au fost acoperite

Ilie Bolojan, acuzat că ar fi primit 71 de salarii medii! Despre ce sumă este vorba

Cancan acum 9 ore
De când a ajuns premierul României, Ilie Bolojan a fost în centrul atenției, iar deciziile sale au atras multe critice. Acum, prim-ministrul țării este protagonistul unei noi controverse. Mai exact, politicianul este acuzat de un sindicat că ar fi p

Ministrul Sănătăţii: Începând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

News.ro acum 6 ore
Ministrul SănătăţiiAleandru Rogobete afirmă că, îcepând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Materiale PIROTEHNICE, descoperite pe stadionul Steaua, înainte de meciul FCSB – CFR Cluj. Poliția a fost sesizată

Gandul acum 8 ore
Jandarmeria Română a anunțat că a au fost găsite cinci materiale pirotehnice pe stadionul Steaua, sâmbătă, 5 iulie, înainte de partida FCSB – CFR Cluj, stadionul Steaua, 05 iulie 2025. Obiectele interzise erau ascunse în interiorul arenei sportive ș

Donald Trump recunoaşte că nu știe dacă poate opri războiul din Ucraina: „Asta este o afacere Biden. Încerc să o finalizez”

Adevarul acum 9 ore
Președintele Donald Trump a recunoscut că nu știe dacă va putea pune capăt războiului din Ucraina, deși în campania electorală promisese că va rezolva situaţia chiar din prima zi de mandat.

Vremea

București
acum

20°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

24°/38°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

20°
dum.

20°/36°
lun.

18°/38°
mar.

21°/38°
mie.

19°/37°
Constanta
acum

19°
dum.

19°/29°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

15°/35°
lun.

19°/37°
mar.

18°/35°
mie.

15°/21°
Timisoara
acum

15°
dum.

15°/37°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

14°/20°