Vin, zgomotoase, sărbătorile de iarnă şi nimeni nu scapă din hora pregătirilor, oricum ar fi ele; pregătiri ce-ar trebui să ne facă, pentru o clipă (prea scurtă!), viaţa mai suportabilă sub anunţaţii ani de criză. Dacă nu v-aţi supărat pe lume şi nu vă gândiţi să vă baricadaţi în casă, legându-vă cu lanţul de televizor, vă propun, fie şi ca un simplu exerciţiu de imaginaţie, să facem, împreună, o călătorie prin România cea fermecătoare.
Pe Cozla în sus
Ajungem în Piatra Neamţ, cu gândul să ne continuăm călătoria spre Bucovina, şi prima consemnare o facem în capitala de judeţ. Cea mai mare atracţie a oraşului e, de o bună bucată de vreme, telecabina ce urcă de la gară până pe muntele Cozla. Privită de sus, urbea care a fost, în octombrie, gazda Congresului European de Turism Rural, etalează magnificenţa unei staţiuni montane din Alpi. Nicăieri, în România, nici măcar la Braşov, nu ai, ca aici, presentimentul că, la capătul traseului de pe Cozla (deschis, iarna, pentru schi) vei găsi o oază de lux suspendată între cer şi pământ.
De la Piatra-Neamţ spre Târgu-Neamţ, 30 de kilometri, ne abatem din drumul principal pe la Mânăstirea Horaiţa, mânaţi de curiozitatea de a vedea camera în care nestatornicul rege Carol al II-lea a fost pedepsit să aştepte, în singuratate, 75 de zile, după aventura juvenilă începută la Odessa, cu Zizi Lambrino. Călugării ne deschid încăperea în care nu se mai află, azi, decât nişte piese de mobilier. Aerul interior e încărcat de mister şi fiecare vizitator plăsmuieşte, în gând, altceva. Biserica mânăstirii are şi ea o ciudăţenie nemaiîntâlnită: în tâmpla (catapeteasma) navei, de formă ovală, a fost încastrat un balconaş din care se ţine predica. Minunaţi-vă, rugaţi-vă şi-apoi porniţi la drum, ca să ajungeţi, pe seară, în Bucovina, regiune predestinată, parcă, pentru turismul rural.
La Baciu, la Colac
