Mesajul a fost trimis. Multumesc!

MX-5 facelift s-a schimbat la faţă şi a mers la sală

Publicat in Curierul, vineri 23 noiembrie 2012 ·

Mazda MX-5 facelift este mai plăcut de condus ca oricând. Cea mai recentă versiune a celui mai bine vândut roadster din istorie beneficiază de sisteme de acceleraţie şi de frânare cu un răspuns mai eficient, de un design agresiv al părţii frontale şi de elemente ce oferă un nivel mai ridicat de siguranţă pentru pietoni. MX-5 facelift poate fi deja comandat în România.

Specialiştii Mazda au perfecţionat programul de management al acceleraţiei pentru a îmbunătăţi controlul acesteia şi, totodată, răspunsul liniar al motorului, mai ales la viteze mici. Prin optimizarea sistemului de servofrână, tehnicienii au reuşit să obţină un control mai bun al frânării. Rezultatul de ansamblu este o manevrabilitate mai bună mulţumită distribuţiei mai eficiente a greutăţii. Şoferii vor aprecia cel mai mult aceste îmbunătăţiri tehnice atunci când vor acţiona frâna la intrarea în viraje sau când vor accelera la ieşirea din acestea. MX-5 a excelat întotdeauna pe şosele şerpuite, iar acum reacţionează şi mai precis.

Cum protejăm pietonii

MX-5 facelift este cu un pas înaintea curentului. Noul sistem, care prezintă o capotă activă, permite ridicarea automată a acesteia în cazul impactului cu un pieton, extinzând zona de deformare pentru a preveni sau pentru a reduce accidentarea, în special în zona capului. Secţiunea inferioară a barei de protecţie a fost de asemenea ranforsată pentru a proteja mai bine picioarele pietonilor. Astfel, MX-5 este pregătit să facă faţă celor mai stricte standarde ale UE privind siguranţa pietonilor.

În paralel cu integrarea acestor elemente de siguranţă, designerii au refăcut secţiunea frontală a legendarului model Mazda. Grila radiatorului mai adâncită şi noul design al barei de protecţie atribuie autovehiculului un aspect mai coborât şi mai impunător, în timp ce noile cadrane ale proiectoarelor de ceaţă şi partea inferioa

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum o ora
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

Vicepremierul Tanczos Barna a anunțat când vor creşte din nou salariile și pensiile

Adevarul acum 43 minute
Eliminarea sporurilor este definitivă, însă îngheţarea şi neindexarea salariilor şi pensiilor din sectorul public este temporară, a declarat, marți seara, la Antena 3 CNN, vicepremierul Tanczos Barna.

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 7 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 2 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Ministrul Muncii: România are boli care nu ar trebui să fie motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem

HotNews acum 3 ore
Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor de handicap pentru că România are niște boli care, deși sunt o problemă pentru fiecare cetățean, nu ar trebui să fie un motiv de cer

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum 3 ore
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Sorin Grindeanu: „Programul Rabla trebuie RELUAT. Stimulează producția autohtonă de automobile”

Gandul acum o ora
Sorin Grindeanu, liderul interimar al PSD și președinte al Camerei Deputaților, a precizat marți seară, la Antena 1, că Programul Rabla trebuie reluat. „Azi (marți, 15 iulie-n.r.) am primit o informare legată de Programul Rabla. E de vreo 120 de mil

Grindeanu, despre o eventuală numire a lui Dacian Cioloș la șefia SRI: „Eu cred că este o glumă”

HotNews acum o ora
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la Antena 1, că nu s-a abordat în discuţiile cu preşedintele Nicuşor Dan subiectul privind propunerile pentru şefii serviciilor de informaţii. Grindeanu susţine că reprezentanţii PSD „ar fi

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 6 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 7 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Vremea

București
acum

25°
mie.

19°/37°
joi

18°/28°
vin.

14°/31°
sâm.

18°/34°
Iasi
acum

23°
mie.

19°/31°
joi

16°/22°
vin.

15°/26°
sâm.

16°/27°
Constanta
acum

24°
mie.

20°/30°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
mie.

17°/29°
joi

14°/21°
vin.

12°/23°
sâm.

14°/28°
Timisoara
acum

22°
mie.

20°/29°
joi

15°/25°
vin.

14°/28°
sâm.

17°/35°