Pentru cei care vor să descopere Cuba dincolo de clişeele cu care sîntem obişnuiţi, Cosmin Bumbuţ şi Elena Stancu propun o perspectivă inedită, cu focusul pe frînturi din viaţa de zi cu zi a oamenilor obişnuiţi şi într-o formulă de jurnal foto-literar, în cartea lorCuba continuă (apărută anul acesta la Editura Art): Cosmin Bumbuţ s-a ocupat de partea de fotografie, iar Elena Stancu, de texte. Nu este nici ghid de călătorie, nici o analiză rece a realităţii cubaneze, ci o captură a realităţii universului mic al cubanezilor, realitatea vie şi clocotitoare de energie şi optimism. Am stat de vorbă cu Cosmin şi Elena, despre unul dintre puţinele locuri în care se mai regăseşte în stare pură bucuria de a trăi. Cum aţi descoperit Cuba şi cum aţi ajuns la această formulă: fotografie – literatură? Elena STANCU: Cosmin mai mersese de două ori în Cuba cînd m-am alăturat şi eu, în această călătorie în care am pornit în urma unei discuţii pe tema libertăţii şi a fericirii cubanezilor. Cosmin, care mai fusese acolo, insista că oamenii de acolo sînt fericiţi, iar eu susţineam că nu este posibil într-un regim totalitar. Ne-am hotărît să facem această carte mai degrabă ca să ne răspundem nouă înşine la nişte întrebări despre Cuba şi despre fericirea cubanezilor. V-aţi dus în Cuba avînd deja o serie de preconcepţii, şi dacă da, cum v-au fost ele răsturnate? Cosmin BUMBUŢ: În primul rînd, cînd am fost în Cuba, ştiam că e o ţară comunistă şi, ştiind cum a fost la noi comunismul, mă gîndeam că o să întîlnesc ceva asemănător, dar nu a fost aşa. E o ţară mult mai colorată, oamenii sînt mult mai veseli, poliţia nu stă cu ochii pe ei. Mie mi-era frică, de exemplu, gîndindu-mă la ce o să se întîmple cînd o să scot aparatul pe stradă şi o să încep să fotografiez, că poate o să vină cineva să îmi spună că nu am voie să fotografiez anumite lucruri. Nu m-a oprit nimeni, nici măcar atunci cî