Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ministrul Apărării a participat la ceremonialul de plecare a militarilor în Afganistan

Publicat in Glasul Aradului, vineri 23 noiembrie 2012 ·

Peste 500 de militari români vor pleca într-o misiune de şase luni pentru menţinerea păcii în Afganistan, ceremonia de plecare având loc, ieri, în prezenţa ministrului Apărării, Corneliu Dobriţoiu.

Detaşamentul care pleacă în Afga­nistan este format din peste 500 de militari ai Batalionului 191 Infanterie „Colonel Radu Golescu”, modulul ro­mânesc al Batalionului Mixt Româno-Ungar de Menţinere a Păcii. Comanda detaşamentului este asigurată de aproximativ 20 de militari ai Brigăzii 18 Infanterie „Banat”.

Ceremonia de plecare a început cu întâmpinarea ministrului Apărării Naţionale, primirea raportului, salutul drapelului de luptă şi intonarea Imnului Naţional. Apoi, IPS Timotei Seviciu, arhiepiscopul Aradului, alături de un sobor de preoţi şi diaconi a oficiat serviciul religios.

În alocuţiunea sa, ministrul Apă­rării, a subliniat faptul că retragerea militarilor români din teatrele de operaţiuni din străinătate se va face din 2013. „Ne vom dezangaja treptat, gradual, din Afganistan, pe măsură ce vom asigura creşterea maturităţii operaţionale a forţelor de securitate afgane. Începând de la jumătatea anului viitor, vom începe să ne reducem prezenţa acolo”, a afirmat ministrul care a mai spus că „nivelul de instruire al aces­tor oameni le poate asigura toate condiţiile pentru îndeplinirea mi­siunii”.

„Anul acesta împlinim zece ani de când militarii armatei române, în serviciul patriei, operează pe meleaguri îndepărtate, pentru apă­rarea valorilor civilizaţiei umane. În acest răstimp, am pierdut 22 de oameni, iar 111 au fost răniţi. Acesta este exemplul supreme al datoriei şi spiritului de sacrificiu al acestei instituţii, care a fost vi­tregită şi este din cauza subfinan­ţării cronice. Eu ca militar bătrân vă doresc înţelepciune, curaj şi să vă lumineze Dumnezeu mintea şi fapta şi să vă ridicaţi într-adevăr la înălţimea faptelor de arme ale î

Articolul in Glasul Aradului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 38 minute
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Ilie Bolojan: Va fi stabilit un număr maxim de ANGAJAȚI ai primăriilor, în funcție de mărimea localităților

Gandul acum 26 minute
Primăriile vor avea un număr maxim de angajați, în funcție de mărimea localității, a anunțat vineri premierul Ilie Bolojan. „Una dintre măsurile importante care vor fi propuse este legată de plafonarea numărului de angajați, stabilirea unui număr ma

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum o ora
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum o ora
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Ilie Bolojan anunță vineri ce conține pachetul de măsuri pentru reforma administrației locale / Tot azi, anunț privind reorganizarea Cancelariei premierului

HotNews acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan va susține vineri, 18 iulie, o conferință de presă în care va prezenta măsurile din pachetul care se lucrează pentru reforma administrației publice locale. Conferință de presă va fi susținută de la ora 17.00 de Bolojan și de m

Nicușor Dan, declarații în Germania: „Europa trebuie să-și ia chestiunea securității în propriile mâini”

Mediafax acum o ora
În cadrul conferinței de presă comune de vineri, din Germania, cu cancelarul țării, Friedrich Merz, președintele României, Nicușor Dan, a vorbit despre procesul de reînarmare a Europei și despre perspectiva aderării Ucrainei la Uniunea Europeană. El

VIDEO Mihai Jurca anunță reducerea cu 40% a personalului Cancelariei premierului. Economii de 850.000 lei pe lună

Ziua Constanta acum 3 ore
Personalul Cancelariei prim-ministrului va fi redus cu 40%, ceea ce va aduce o economie lunară de 850.000 de lei, a anunțat astăzi, 18 iulie 2025, șeful Cancelariei, Mihai Jurca, într-o conferință de presă susținută la Palatul Victoria. Personalul C

Al doilea pachet de măsuri fiscale, anunțat în scurt timp de Ilie Bolojan

HotNews acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan susține o conferință de presă, vineri, de la ora 18:00, alături de ministrului Dezvoltării, Cseke Attila. Cei doi vor anunța pachetul de măsuri „privind reforma administrației publice locale”. HotNews va transmite în format LI

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 11 ore
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

MAE NATO și UE condamnă atacurile cibernetice rusești ale GRU împotriva statelor membre

Ziua Constanta acum 4 ore
NATO și UE condamnă cu fermitate activitățile cibernetice ostile desfășurate de entități subordonate Serviciului Militar de Informații al Federației Ruse (GRU) și îndreptate împotriva mai multor state membre NATO și ale Uniunii Europene. Actorii sub

Vremea

București
acum

27°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

18°
vin.

17°/22°
sâm.

16°/28°
dum.

16°/30°
lun.

18°/33°
Constanta
acum

26°
vin.

17°/29°
sâm.

19°/26°
dum.

21°/28°
lun.

22°/31°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

14°/20°
sâm.

16°/25°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
Timisoara
acum

24°
vin.

13°/26°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°