Românul era cel sau cea care vorbea româneşte, credea în tradiţiile româneşti şi mai ales avea „sânge" românesc, adică putea dovedi că are o „moştenire biologică" românească - părinţii, bunicii şi străbunicii săi au fost români.

Marius Turda a plecat din ţară fiindcă nu credea că va putea cerceta aici "ce subiect dorea şi cum îşi dorea". E vorba de biopolitică şi una dintre ramurile ei, eugenismul. Biopolitica cuprinde teoriile care îşi propun să facă societatea mai bună prin „ingineria" socială şi biologică a populaţiei. Adică să diminueze defectele fizice şi psihice ale cetăţenilor şi să construiască naţiuni cu familii „sănătoase şi numeroase". Metodele folosite au fost diverse, de la politici de sănătate şi igienă publică până la sterilizarea sau eliminarea oamenilor cu gene „defecte". Eugenismul, pe scurt, se ocupă de îmbunătăţirea fondului genetic al populaţiei.

Citeşte şi Eugenismul - realitatea uitată din interbelicul românesc

În România perioadei interbelice teoriile eugenice au reprezentat o preocupare principală atât a oamenilor de ştiinţă, cât şi a guvernanţilor, spune Marius Turda. Miza era aceea de a crea naţiunea română ideală. Specialiştii încercau să găsească esenţa românului, aşa că măsurau cutiile craniene, înălţimea, analizau culoarea ochilor şi a părului celor care aveau strămoşi români şi le comparau cu cele ale altor etnii. Noile descoperiri ştiinţifice în medicină, biologie şi genetică, precum grupele de sânge, erau folosite în aceleaşi scopuri. Eugeniştii şi antropologii susţineau că pe baza grupelor de sânge, de exemplu, se putea demonstra că secuii ar fi români maghiarizaţi, iar „ţiganii"-asiatici, adică „ne-români". Printre rezultatele extreme ale acestui mod de a gândi politica prin utilizarea biologiei au fost şi exterminarea evreilor şi a populaţiei de etnie romă în perioada celui de-al doilea război mondial, explică