Cei cincizeci de ani de interculturalitate sărbătoriţi la începutul lunii noiembrie de Naţionalul din Tîrgu-Mureş, pe lîngă faptul că au adus în centrul atenţiei relaţiile româno-maghiare din teatru şi din comunitate, au încercat să identifice – prin intermediul unei conferinţe ai cărei key-speakeri au fost Miruna Runcan şi Marian Popescu – calea cea mai simplă spre felul în care această interculturalitate ar trebui înţeleasă. Conferinţa a fost precedată de peformance-ul artiştilor Anca Benera şi Arnold Estefán,Pacta sunt servanda, care şi-a propus să privească din două perspective, fiecare proprie cîte unei etnii, momentele sensibile din istoria comună româno-maghiară: anul 1848, Trianonul (1920) şi Dictatul de la Viena (1940). Prezentarea acestor trei momente a fost înregistrată pe film, ea fiind precedată de acel martie negru din 1990, pe post de preambul live. Felul în care cei doi performeri s-au apropiat de evenimente a fost prin citirea relatărilor aferente din cărţile de istorie: Arnold Estefán a citit în maghiară, Anca Benera în română, fiecare din cartea lui. Luptele de stradă din 1990 au fost prezentate prin extrase din presa vremii. Fragmentele selectate au fost citite simultan, cele înregistrate pe film avînd şi subtitrare în limba engleză – fiecare fragment cu subtitrarea lui. Dacă, la început, a existat tentativa de a înţelege ce anume se spune, dacă cei care înţeleg sau măcar intuiesc ambele limbi au căutat să priceapă ce anume citeşte fiecare, evident, pentru a identifica perspectivele din care erau prezentate faptele (o alternativă era încercarea de a urmări subtitrările, tot simultane), în final s-a ajuns la o disoluţie clară a limbii, a limbajului şi a percepţiei vizuale, de la jumătate încolo nemaicontînd ceea ce se spune, ci, mai degrabă, felul în care se spune. Subtitrarea s-a estompat, iar limba maghiară şi limba română s-au amestecat ş