Un jurnalist din cadrul televiziunii siriene de stat a fost asainat miercuri într-o zonă din sudul Damascului, a anunţat agenţia oficială Sanaa, apreciind că este vorba despre o crimă comisă de "terorişti", termen prin care regimul lui Bashar al-Assad desemnează rebelii, relatează AFP.
O organizaţie nonguvernamentală (ONG), Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului, a anunţat, de asemenea, că Bassel Tawfiq Youssef a fost ucis prin împuşcare de către rebeli care îl acuzau că este membru "shabbihas", miliţii civile proregim, în cartierul Tadamoun (sud), devastat de confruntări violente între militari şi insurgenţi.
Aproximativ 40 de jurnalişti profesionioşti au fost ucişi de la începutul conflictului, la jumătatea lui martie 2011, în care au fost ucişi şi 38 de jurnalişti amatori, potrivit ONG-ului Reporters sans frontières (RSF).