Al treilea lungmetraj scris şi regizat de Dan Chişu, Şi caii sînt verzi pe pereţi, este, fără îndoială, cel mai izbutit film al său. L-am putea considera proba de maturitate a unui cineast autodidact, care s-a maturizat simţitor de la un film la altul, devenind tot mai stăpîn pe mijloacele artei cinematografice. Asta nu înseamnă că Dan Chişu este un scenarist şi regizor desăvîrşit, ci doar că putem aştepta fără teamă viitoarele sale producţii. Primul fir narativ al filmului ne prezintă un magaziner care, după două decenii petrecute în aceeaşi fabrică, este concediat, deoarece depozitul său urmează să fie computerizat, iar el n-a deschis în viaţa lui un computer. Numele nu i-l ştim deocamdată (asta dacă nu ascultăm cu urechile ciulite conversaţia sa cu secretara şefului), dar i-l vom afla în final, dorit de Dan Chişu foarte surprinzător. Singurul său prieten pare a fi un vecin zugrav, căruia el îi dezvăluie toate necazurile. De altfel, acest vecin, Buzilă (un om simplu, dar cu principii), pare şi unica persoană care-l tratează cu respect. Disperat că nu-şi poate găsi o slujbă fără computer, magazinerul nostru începe un curs care-i oferă lecţii de bază despre programare. Însă computerul ajunge pentru el, din înger, demon, atunci cînd cade victima unui spam trimis de nişte escroci, trăgîndu-l după el şi pe inocentul Buzilă. Al doilea fir narativ ni-l înfăţişează pe Marius, poreclit „Orfanu“, un june şomer care trăieşte doar cu mama sa şi habar n-are cine-i este tatăl (bănuieşte doar că l-ar putea chema Tocitu, după expeditorul unor scrisori descoperite prin casă). Marius se amorezează de Cosmina, promoteriţa cu vino-ncoace pe care o surprinde, întîmplător, schimbîndu-se într-un apartament din blocul de peste drum şi pe care o regăseşte, prin voia sorţii (sau, mai bine zis, a scenariului), în clubul în care iese cu prietenii săi. Pentru ea, tînărul nostru îndrăgost