Un fragment din mantia Sf. Ioan Maximovici a fost adus de un grup de studenţi români din Statele Unite ale Americii şi amplasat în incinta bisericii Vovidenia.
Ieşenii s-au putut închina la racla în care se afla un fragment din mantia Sfântului Ioan Maximovici, primit din San Francisco - America. Prin mijlocirea unui grup de studenţi români care auîn văţat în Statele Unite ale Americii, Biserica Vovidenia a primit acest dar de mare preţ, cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei.
"Fragmentul din mantia sfântului a fost dăruit bisericii noastre, întrucât în fiecare săptămână se oficiază Acatistul Sfântului Ioan Maximovici. O evlavie deosebită la Sfântul Ioan Maximovici au şi tinerii din Asociaţia Tineretul Ortodox Român (ATOR) - filiala Iaşi, care derulează în biserica noastră diferite activităţi.
Tinerii au evlavie, ştiind că acest sfânt a străbătut trei continente, fiind misionar în Shanghai, la Bruxelles, apoi a ajuns în America la San Francisco. Sfântul Ioan Maximovici este făcător de minuni, considerat de unii cel mai mare sfânt al sec. al XX-lea. Pentru noi, darul pe care l-am primit reprezintă o mângâiere şi o bucurie", a declarat pentru site-ul Doxologia pr. paroh Daniel Isai.
Citeşte pe iasi.adevarul.ro cele mai noi informaţii din Capitala Moldovei!