E foarte curios cum funcționează industria literară națională. În cazul în care ne iluzionăm că există așa ceva în România. Schimbările politice generează de fiecare dată noi priorități, iar listele de opere și scriitori, pentru că totul se bazează pe astfel de liste, se modifică la foc automat, uitînd elementul prioritar: valoarea. Nu pot să nu încep aceste rînduri cu o constatare. Înscrisă pe lista finanțărilor AFCN, această ediție de opere Sorin Stoica a picat în prima fază. A fost nevoie de o contestație, de mici flăcări în presă, pentru ca experții care evaluează anual proiecte, teoretic reprezentative, să cofinanțeze tiparul. Nu e nici locul, nici sensul pentru a verifica opțiunile care i-au luat fața și de această dată lui Sorin Stoica, dar o întrebare rămîne: cui folosesc acele ti­tluri? Pentru că, orice s-ar spune, o ediție, fie și nefilologică în sensul absolut, ca aceasta, va folosi nu doar marelui public, dar mai ales multor prozatori români, prea lesne urcați pe socluri și prea ușor creditați ca reprezentativi. Ediția include proza apărută în volume, mare parte din publicistică, un consistent capitol despre scandalul troiței de la Muzeul Țăranului Român (un roman anunțat de Sorin Stoica), texte inedite (corespondență, agende rămase, disertația Mitul poetului bețiv) și un succint dosar de presă. Alții s-ar fi așteptat, poate, la mai mult, cei care s-au îngrijit de această ediție (Cosmin Manolache, Călin Torsan, Victor Jalbă-Șoimaru și subsemnatul, sprijiniți de familia autorului și de prieteni ca Marius Chivu, Gabriel Achim, Cătălin D. Constantin ș.a.), la mai bine. Sînt multe surprize în construcția cărții, dar și destule care au rămas pe din afară. Dintr-un considerent practic – avem în vedere o ediție de popularizare (într-un sens dublu, ca suport, print și e-book, dar și ca readucere în actualitate a căr­ților unuia dintre cei mai talentați pro