În premieră în istoria săriturilor cu schiurile din România, o sportivă din lotul național va concura în Cupa Mondială feminină la sărituri cu schiurile.
Daniela Haralambie, în vârstă de 15 ani, va reprezenta România la competiția care va avea loc sâmbătă, 24 noiembrie, la Lillehammer, în Norvegia, în cadrul primei etape a sezonului competițional 2012-2013. Echipa națională de sărituri cu schiurile a României este parte a programului „OMV Move & Jump”, derulat de OMV din anul 2007.
Daniela Haralambie, de la Clubul Sportiv Săcele, s-a remarcat în ultimii ani prin rezultatele foarte bune obținute în întreceri naționale și internaționale, printre care: locul 1 la Campionatul Național de Sărituri cu Schiurile (2011, 2012), câștigătoare a celei de-a doua etape a Turneului celor Patru Trambuline pentru Copii (2008), clasarea în primii 20 la Cupa FIS din Pohla, Germania (2011) și la Cupa Continentală de la Zakopane, Polonia (2012).
Daniela Haralambie: „Participarea pentru prima dată la Cupa Mondială reprezintă cu siguranță un vis împlinit. Faptul că am posibilitatea de a concura alături de sportive pe care le admir mă onorează, mai ales că sunt una dintre cele mai tinere participante. Chiar dacă prezența aici este o performanță în sine, îmi doresc să închei competiția cu un rezultat bun.”
Participarea în premieră pentru România a unei sportive din lotul național la o etapă de Cupă Mondială reprezintă o reușită a programului „OMV Move & Jump”, lansat în cadrul parteneriatului dintre OMV și Federația Română de Schi Biatlon. Programul vizează dezvoltarea săriturilor cu schiurile în România și clasarea săritorilor români între primii zece din lume în următorii ani.
Florin Spulber, antrenorul coordonator al echipei de sărituri cu schiurile a României: „Suntem încrezători în potențialul Danei, care ne-a demonstrat în ultimii ani, prin rezultatele înr