Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tăriceanu se gândește la Cotroceni

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 23 noiembrie 2012 ·

Fostul președinte al PNL nu consideră candidatura sa la funcția de președinte al României un subiect închis Sursa: Vlad Stanescu

Crin Antonescu s-ar putea trezi concurat la prezidențiale încă dinainte să înceapă cursa oficială, chiar de către un coleg de partid. Fostul premier Călin Popescu Tăriceanu a declarat că subiectul candidaturii sale la Preşedinţia României „nu este unul închis”.

„E puţin prea devreme să discutăm acest subiect. Nu e un subiect despre care să spun că e închis pentru mine, dar în momentul de față prioritatea o reprezintă alegerile din 9 decembrie și dorința de a obține un rezultat favorabil. E un pic prematur să discutăm acest subiect”, a spus Tăriceanu, la România TV, întrebat dacă îşi doreşte o candidatură la Preşedinţie.

Fostul premier îi servește astfel lui Crin Antonescu o porție din același tratament pe care acesta i l-a administrat pe vremea când Tăriceanu conducea partidul, iar Antonescu era liderul Opoziției interne, criticând activitatea politică a șefului său pe linie de partid. Pe această platformă și-a construit Antonescu ascensiunea la putere în PNL.

Reacții diplomatice în PNL

Vicepreședintele libe ral Relu Fenechiu a reacționat diplomatic față de de clarațiile fostului premier.

„E poziția dlui Tăriceanu, trebuie ca toți românii să i-o respecte. Orice persoană din țara aceasta are dreptul să candideze la Președinție”, a subliniat Fenechiu. El a reamintit, însă, că USL are un alt candidat la prezidențiale, stabilit oficial în forurile partidelor componente: Crin Antonescu. „Important este cine va fi candidatul care va reprezenta USL, or acest lucru este stabilit de PNL și de PSD în urma derulării a două Congrese simultane, ceea ce spune tot”, a reamintit el.

Fenechiu declară însă că Tăriceanu nu face în niciun fel rău USL prin aceste declarații. „Personalitățile politice pot să-și dorească să

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 2 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 2 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 2 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 2 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 7 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 2 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 2 ore
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum 11 ore
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

Vremea

București
acum

26°
mar.

23°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/42°
Iasi
acum

22°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
vin.

19°/36°
Constanta
acum

23°
mar.

22°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

26°
mar.

17°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/38°