Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Stareța de la Mănăstirea Voivozi a fost destituită

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 23 noiembrie 2012 ·

Stareţa Mănăstirii Voivozi, Monarhia Teodora, cu nume de mirean Maria Dorohoi, a fost destituită din funcţie pentru abateri grave. Sursa: Vlad Stănescu

"De la biserica de lemn, monument istoric, au dispărut mai multe odoare, între care două icoane mari, îmbrăcate în întregime în argint masiv şi placate cu aur şi pietre preţioase de mari dimensiuni, şi racla cu sfinte moaşte; din chilii au dispărut icoane şi tablouri de pe pereţi, donate de credincioşi, precum şi toată lenjeria şi obiectele din dulapuri; din cămări au dispărut proviziile pentru iarnă, iar din gospodărie toate animalele", se arată într-un comunicat de presă al Episcopiei Oradei.

În acelaşi timp, Sinodul Mitropoliei Ardealului a decis schimbare statutului lăcaşului Voivozi în mănăstire de călugări.

"Comisia specială de predare-primire, alcătuită din delegaţi de la Centrul Eparhial, Protopopiatul Marghita şi Mănăstirea Izbuc, cea mai veche mănăstire de călugări din Eparhie, care se îngrijeşte de reorganizarea vieţii monahale la Mănăstirea Voivozi, a fost împiedicată să îşi exercite atribuţiile, prin complicitatea dintre fosta stareţă a Mănăstirii Voivozi şi fostul duhovnic, singurii vieţuitori rămaşi în obşte, după ce fosta stareţă alungase, de multă vreme, pe celelalte vieţuitoare", a mai arătat Episcopia Oradei.

Citește și: TOP 5 CELE MAI POPULARE ARTICOLE în ”VINEREA NEAGRĂ”

Ofertele Black Friday. A început „nebunia” PREȚURILOR REDUSE Black Friday. Oferta eMagTot ce TREBUIE SĂ ȘTII despre BLACK FRIDAYBlack Friday. LISTA magazinelor participanteOfertele Black Friday. A început „nebunia” PREȚURILOR REDUSE

Reprezentanţii Episcopiei susţin că fostul duhovnic a părăsit mănăstirea "fără binecuvântare", înainte de sosirea comisiei, iar fosta stareţă a refuzat iniţial să predea cheile lăcaşului şi, mai mult, a şi sustras bunuri de valoare ale bisericii.

"În

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 2 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum o ora
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum o ora
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum o ora
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum o ora
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum o ora
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 7 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Vremea

București
acum

25°
mar.

22°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/42°
Iasi
acum

23°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
vin.

19°/36°
Constanta
acum

24°
mar.

22°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

23°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

24°
mar.

17°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/38°