Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Boris Pahor şi Neagu Djuvara despre identitate, libertate şi democraţie

Publicat in Observator Cultural, vineri 23 noiembrie 2012 ·

Joi, 15 noiembrie, publicul reunit în incinta noului sediu al Bibliotecii Naţionale a participat la dezbaterea dintre scriitorul sloven Boris Pahor şi istoricul Neagu Djuvara cu tema „Prin prisma centenarilor: identitate, libertate şi democraţie“. Dezbaterea, organizată cu sprijinul Ambasadei Sloveniei în României şi cu participarea Institutului Cultural Român, a fost moderată de Carmen Muşat. Pelerin printre umbre Cînd îl asculţi pe Boris Pahor nimic nu îţi dă de bănuit că urmează să împlinească o sută de ani. Se naşte în tine un puternic sentiment al posibilului. Pentru că nu vîrsta sa este impresionantă, ci extraordinara forţă de care autorul romanului Pelerin printre umbre dă dovadă. În dialogul său cu Neagu Djuvara s-au conturat două identităţi puternice, atipice vieţii lipsite de rădăcini dictate de societatea hipermediatizată în care trăim. Pentru că, ascultînd vreme de o oră doi oameni care au traversat secolul douăzeci, eşti tentat să priveşti prezentul şi umanitatea prin compariţie cu propriile lor mărturii. Sînt două mărturii extraordinar de diferite. Neagu Djuvara reuşeşte să plece din Rusia împreună cu familia, în iarna lui 1917, exact înaintea preluării controlului de către bolşevici, evitînd epurarea politică a noului regim instaurat. Apoi, reuşeşte să plece din România la 23 august 1944, trimis la Stockholm de generalul Antonescu cu o misiune diplomatică. Neagu Djuvara scapă, ca prin urechile acului, de ameninţarea celui de-al Doilea Război Mondial şi a comunismului, evitînd destinul tragic al unor intelectuali precum Mircea Vulcănescu. Reuşeşte astfel să-şi împlinească un destin intelectual sub forma susţinerii unei teze de doctorat de filozofia istoriei la Paris avîndu-l drept coordonator pe Raymond Aron. Viaţa lui Neagu Djuvara este o dovadă a demnităţii prea-omeneşti de care sîntem fi în stare. La celălalt pol al spectrului uman, viaţa lu

Articolul in Observator Cultural >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Superliga: Unirea Slobozia – Farul Constanţa 0-1

News.ro acum o ora
Echipa Farul Constanţa a învins duminică, în deplasare, scor 1-0, gruparea Unirea Slobozia, în etapa a 16-a din Superligă. După ce Casap l-a încercat pe Denis Rusu cu un şut de la distanţă, în minutul 26, oaspeţii au deschis scorul pe final de repr

Kremlinul salută „semnalele pozitive” date de Donald Trump privind războiul din Ucraina. „Nu vorbeşte despre înfrângerea strategică a Rusiei”

HotNews acum 2 ore
Kremlinul a afirmat duminică, prin vocea purtătorului de cuvânt Dmitri Peskov, că vede „semnale pozitive” în poziția adoptată de președintele ales al SUA, Donald Trump, cu privire la conflictul din Ucraina, avertizând în același timp că este greu de

VIDEO Primul tren cumpărat de România în ultimii 20 de ani, în teste. Când va intra oficial în circulație

HotNews acum 5 ore
Trenul Coradia Stream, prima garnitură cumpărată de România în ultimii 20 de ani, a început probele de anduranţă şi a făcut un prim drum pe ruta București – Brașov. Dacă testele vor decurge bine, primii călători l-ar putea folosi începând cu 20 noim

Cetăţean german căutat pentru omor, prins la frontiera din Satu Mare. Ce au găsit polițiștii în bagaje

HotNews acum 4 ore
Un cetăţean german, în vârstă de 39 de ani, căutat de autorităţile din Germania pentru omor, a fost prins, duminică, de poliţiştii de Frontieră de la Petea, judeţul Satu Mare. În bagajele bărbatului au fost descoperite substanţe interzise, potrivit

Nicuşor Dan anunţă că a început montarea decoraţiunilor pentru iluminatul festiv de Crăciun: Vom avea aproximativ 3.000 de elemente luminoase noi

News.ro acum 4 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă că a început montarea decoraţiunilor pentru iluminatul festiv de Crăciun, în acest an urmând să fie folosite echipamentele din anii trecuţi, dar şi aproximativ 3.000 de elemente luminoase noi. ”Am î

Datele personale ale unor parlamentari europeni şi britanici au ajuns pe dark web

Adevarul acum 3 ore
Datele personale a patru din zece (44%) dintre membrii Parlamentului European şi a peste două treimi (68%) dintre parlamentarii britanici au ajuns pe dark web, potrivit unei analize publicate recent.

Recomandările polițiștilor pentru șoferi în cod galben de ninsori, ploi și viscol

G4Media acum 2 ore
Poliţia Română transmis o serie de recomandări pentru circulaţia autovehiculelor în condiţii de ninsori şi polei şi reaminteşte obligativitatea dotării cu anvelope speciale pentru sezonul rece, transmite News.ro. ”ATENŢIE! Pentru deplasarea pe supra

Rudy Giuliani, fost primar al New Yorkului se plânge că „nu mai are bani de mâncare”

HotNews acum 2 ore
Fostul primar al New York-ului, Rudy Giuliani, cere donații publice, susținând că nu poate cumpăra alimente pe fondul dificultăților sale financiare. Giuliani a transmis un link către pagina sa de strângere de fonduri GiveSendGo spunând că conturile

BBC: Soarta unei ţări ar putea fi decisă de o casetă cu conţinut sexual

News.ro acum o ora
Ceea ce restul lumii vede ca fiind un scandal picant legat de o casetă cu conţinut sexual ar putea fi, de fapt, cel mai recent episod al unei drame din viaţa reală a unei ţări, în care miza este cine va deveni următorul preşedinte, relatează BBC. Sc

Prințesa Catherine, al doilea eveniment public în două zile. Este o premieră după ce a anunțat că are cancer VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Prinţesa Catherine a Marii Britanii a participat duminică la Londra la ceremonia de Ziua Comemorării, aceasta fiind a doua sa apariţie publică în două zile la rând, o premieră pe măsură ce revine treptat la îndatoririle publice după tratamentul pent

Vremea

București
acum

dum.

4°/7°
lun.

6°/9°
mar.

6°/8°
mie.

6°/10°
Iasi
acum

dum.

5°/10°
lun.

2°/10°
mar.

4°/9°
mie.

5°/6°
Constanta
acum

dum.

6°/12°
lun.

11°/13°
mar.

8°/12°
mie.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

dum.

1°/8°
lun.

2°/9°
mar.

3°/9°
mie.

2°/8°
Timisoara
acum

dum.

2°/10°
lun.

2°/10°
mar.

4°/9°
mie.

2°/11°