Printre autorii de carte de la noua ediție Gaudeamus apar și jurnaliști. Grigore Cartianu a lansat deja volumul ”Jurnalul unui puci ratat”, Dan Tăpălagă a dat undă verde cărții ”Prețul adevărului. Un procuror în luptă cu sistemult”, iar Radu Paraschivescu, Cătălin Ștefănescu, Irina Păcurariu și Vlad Petreanu au scos pe piață ”Căutătorii de povești. O călătorie prin bibliotecile de azi”. L-am întrebat pe Grigore Cartianu pentru cine votează: pentru ziarist sau pentru scriitor.
Reporter Virtual: Ai lansat o nouă carte. Ca simplu cititor, ce temă preferi: lovitura de stat cu Ceauşescu sau puciul cu Băsescu?
Grigore Cartianu: Lovitura de stat din 1989 a fost o operă mult mai complexă, grandioasă chiar, decât puciul viguros-anemic din 2012. S-au schimbat vremurile, s-au repoziţionat şi combatanţii… Plus finalitatea: în 1989 a fost doborât Ceauşescu, în 2012 nu a fost clintit Băsescu. Diferenţa e dată de conjunctura externă: în 1989 marile puteri au avut un proiect comun (răsturnarea lui Ceauşescu); în 2012, viziunea şi interesele Vestului sunt cu totul diferite de cele ale Estului.
”Jurnalul unui puci ratat”. Cât a lipsit să dispară ultimul cuvânt din titlul cărţii?
Puţin, foarte puţin. Un milimetru. Exact milimetrul despre care vorbea Iulia Motoc, curajoasa judecătoare constituţională, atunci când spunea că fără puternica susţinere externă, Curtea Constituţională ar fi cedat. Asta înseamnă că am fi intrat într-un haos total, cu un Băsescu demis neconstituţional, un Antonescu uzurpator şi o Românie decuplată pe termen lung de la sistemul democratic occidental.
Dacă nu era ”ratat”, ar fi apărut cartea ”Jurnalul unui puci”?
Ar fi apărut, dar cu un titlu mult mai dur. Probabil, ceva de genul “Această bandă care a dat lovitura de stat”. Şi ar fi fost un bestseller. Nu cred că puciştii ar fi apucat să-mi blocheze accesul la tipo