Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Preţul bun cerere are: Chirii în buricul târgului cu 100 de euro

Publicat in Bistrita24, vineri 23 noiembrie 2012 ·

Cine zice că piaţa imobiliară este în cădere liberă nu ştie că proprietarii de garsoniere din Bistriţa o duc destul de bine cu închirierea lor. Nu că ar câştiga fabulos din asta, dar nu stau cu ele goale după ce le scot spre închiriere. Cu lipsuri mai mari sau mai mici, garsonierele sunt „absorbite” în scurt timp după publicarea anunţurilor. În era vitezei, cel mai repede se închiriază folosind mijloace online, iar proprietarii care nu se grăbesc încă mai dau anunţ în ziare. Oferta cuprinde atât garsoniere aranjate după ultimul răcnet cât şi cele la preţuri mai mici, unde şi aşteptările trebuie să fie pe măsură. De cele mai multe ori chiriaşii nu au pretenţii astronomice şi nici nu strâmbă din nas dacă nu îşi găsesc chirie aproape de locul de muncă, magazine sau şcoli pentru cei mici. Un loc în care să stea peste iarnă sau care să îi scutească de navetă în timpul săptămânii este de multe ori suficient.

Pe site-urile de anunţuri în Bistriţa preţul de închiriere al garsonierelor este de 100 de euro, cam în toate zonele oraşului. Cei care nu au prea mult timp la dispoziţie pot apela la agenţiile imobiliare care percep un comision de 50% din valoarea chiriei pe o lună.

Proprietarii de garsoniere mai spaţioase profită de acest lucru pentru a pretinde chirii mai mari. De exemplu într-un anunţ de pe tocmai.ro o garsonieră de 40 de metri pătraţi în zona Decebal se închiriază la preţul de 120 de euro. După garsoniere, cele mai mici preţuri la închiriere sunt la apartamentele cu o cameră sau două, iar cei care nu au pretenţii prea mari le găsesc şi la preţuri mai mici de 130 de euro.

Articolul in Bistrita24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Incendiu într-un club din Sighişoara. 150 de persoane s-au autoevacuat

Mediafax acum 11 minute
Un incendiu a avut loc în noaptea de miercuri spre joi într-un club din Sighişoara, judeşul Mureş. Aproximativ 150 de persoane s-au autoevacuat.

UPDATE - Pericol în curtea unui cămin cu 72 de bătrâni din judeţul Constanţa – Elicea unei eoliene funcţionează necotrolat din cauza vântului / Vârstnicii, relocaţi / Casele pe o rază de 250 de metri, evacuate / Trei rezervoare cu GPL, în apropiere - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Elicea unei eoliene din localitatea Poarta Albă, judeţul Constanţa, funcţionează necotrolat din cauza vântului. Eoliana este amplasată la zece metri de un cămin cu 72 de vârstnici, iar în apropierea sunt trei rezervoare cu GPL. Vârstnicii au fost re

România va închide peste 30 de puncte de frontieră la 1 ianuarie 2025, după aderarea la Schengen

G4Media acum 13 ore
România pregătește închiderea a peste 30 de puncte de frontieră la 1 ianuarie 2025, zi în care țara noastră va adera și terestru la spațiul Schengen, arată un proiect de hotărâre de guvern pus în dezbatere publică pe site-ul ministerului de Interne.

BoardingPass, despre facturile publicate de Marcel Ciolacu: E puţin probabil ca aceste facturi să fi fost emise în anul 2022, an în care au avut loc zborurile cu avionul privat

News.ro acum 7 ore
Facturile prezentate în spaţiul public de premierul Marcel Ciolacu în seara de Crăciun prin care a dorit să demonstreze că a achitat din surse proprii călătoriile cu avioanele Nordis conţin date care arată că este puţin probabil ca aceste facturi să

Mozambic: Peste 1.500 de deţinuţi au evadat dintr-o închisoare de înaltă securitate / 33 dintre evadaţi au murit

News.ro acum 7 ore
Peste 1.500 de deţinuţi au evadat miercuri după-amiază dintr-o închisoare din Maputo, profitând de agitaţia din a treia zi de tulburări în Mozambic, izbucnite după confirmarea victoriei Frelimo în alegeri, în timp ce opoziţia denunţa fraude, relatea

Risc mare de avalanșe în Munţii Bucegi şi Făgăraş / Salvamontiştii recomandă evitarea traseelor alpine

G4Media acum 11 ore
Oficialii Salvamont Braşov anunţă că, în această perioadă, la altitudini mari, este risc ridicat de producere a unor avalanşe în Munţii Bucegi şi Munţii Făgăraş. Salvatorii montani le recomandă turiştilor şi celor care practică sporturi de iarnă ca,

Vulturul cu cap alb a fost în sfârşit declarat oficial pasărea naţională a SUA

HotNews acum 8 ore
Vulturul cu cap alb este acum în mod oficial pasărea naţională a SUA, după ce preşedintele Joe Biden a semnat în ajunul Crăciunului o lege care conferă această onoare păsării de pradă cu cap alb şi cioc galben, relatează News.ro citând BBC. Pasărea

Nava cargo rusească scufundată în Marea Mediterană a fost ţinta unui „atac terorist”, susţine proprietarul acesteia

News.ro acum 10 ore
Scufundarea navei cargo rusească în Marea Mediterană în noaptea de 23 spre 24 decembrie a fost cauzată de un „atac terorist”, a afirmat miercuri compania proprietară a acesteia, citată de agenţiile ruse. Compania Oboronloguistika a precizat într-un

Proprietarul și arhitectul unui hotel prăbușit la cutremurul de 7.8 din Turcia, condamnați la închisoare » O echipă de volei era cazată acolo

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Un tribunal din Turcia i-a condamnat la închisoare pe proprietarul şi arhitectul unui hotel care s-a prăbuşit în urma cutremurului din 2023, provocând moartea a 72 de persoane, relatează BBC. au fost prea blânde şi că autorităţile vor face apel, rel

O fată de 14 ani a dispărut de acasă în ziua de Crăciun. Mama a anunțat Poliția

Ziare.com acum 12 ore
Poliţiştii din judeţul Alba fac publice, miercuri seară, fotografia şi semnalmentele unei adolescente în vârstă de 14 ani, care în după amiaza zilei de Crăciun a plecat de acasă şi nu poate fi contactată. Persoanele care o văd sunt rugate să anunţe

Vremea

București
acum

joi

2°/5°
vin.

1°/4°
sâm.

2°/6°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

0°/3°
vin.

1°/2°
sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
Constanta
acum

joi

2°/7°
vin.

2°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

-2°
joi

-2°/4°
vin.

0°/4°
sâm.

1°/5°
dum.

1°/5°
Timisoara
acum

joi

0°/5°
vin.

-0°/4°
sâm.

-1°/4°
dum.

-0°/4°