Israelul şi Hamas proclamă victoria în urma conflictului armat din Fâşia Gaza, dar experţii nu cred că Israelul poate să obţină o victorie decisivă în afara reocupării Fâşiei Gaza, acţiune pe care însă nu o doresc.
"Nu este imposibil ca un stat să învingă o asemenea organizaţie (de gherilă), dar pentru ca acest lucru să se întâmple, bătălia trebuie să se desfăşoare pe teritoriul ei", apreciază Shlomo Brom, fostul director al strategiei şi al armatei israeliene , în prezent profesor la Universitatea din Tel-Aviv.
"Nu cred că există precedent în obţinerea unei victorii împotriva vreunei organizaţii care operează în afara unui teritoriu care nu este ocupat de tine", a subliniat Brom.
Mişcarea Hamas - acronim pentru "mişcarea de rezistenţă islamică" - controlează singură Fâşia Gaza începând cu iunie 2007, când a înlăturat de la putere rivalul naţionalist Fatah
"Pe termen lung, conflictul între cele două comunităţi nu poate fi rezolvat doar prin mijloace militare, anihilând fizic adversarul", a continuat Shlomo Brom.
În fruntea unei armate bine antrenate, dotată cu tehnologiile cele mai performante, Israelului nu i-ar fi fost greu să ocupe Fâşia Gaza, evacuată şi in 2005, oricum aflându-se în control cvasitotal asupra spaţiului aerian şi frontierelor, însă acest lucru ar fi avut un cost militar şi politic uriaş.
"Putem lua Gaza de la Hamas? Da, fără niciun dubiu, dacă vrem să o facem, putem", a răspuns Dan Meridor, vicepremierul israelian, însărcinat cu serviciile de informaţii, jurnaliştilor.
"Ajunşi în acel punct va trebui să ne întrebăm ce e de făcut acolo. De această dată am decis că acel lucru nu e obiectivul nostru şi sperăm să nu se ajungă să fie", a subliniat el.
"Nu am spus niciodată că am câştigat războiul cu Hamas. Vrem să îi aducem în pragul de a se întreba dacă (eforturile lor) merită", a explicat Meridor.