Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Arbitraj scandalos! Dinamo a învins Oţelul printr-o mare „furăciune“

Publicat in Adevarul, sâmbătă 24 noiembrie 2012 ·

Gălăţenii au fost privaţi de un punct uriaş în ultimul minut de joc, după ce arbitrul Lucian Rusandu a închis ochii la un penalty clar ca lumina zilei. Decizia centralului e cu atât mai jenantă cu cât, în prima repriză, el le-a dat două lovituri de la 11 metri „câinilor"!

Dinamoviştii au început partida cu Oţelul încă sub influenţa bucuriei de a fi asistat, cu 24 de ore mai devreme, la o înfrângere categorică a Stelei pe „Arena Naţională".

De altfel, pentru a menţine atmosfera de sărbătoare în tribune, oficialii roş-albilor le-au cerut organizatorilor ca, până la startul partidei cu Oţelul, cubul stadionului să afişeze scorul rămas din seara precedenă, Steaua 1 Stuttgart 5!

„Munti" a tremurat pentru prima victorie

După un 1-1 cu Viitorul Constanţa în jocul său de debut, Dorinel Munteanu avea nevoie ca de aer de o victorie în faţa fanilor, care n-au privit cu ochi buni instalarea sa pe bancă.

„Munti" a primit o mână de ajutor din partea arbitrului Lucian Rusandu.

Centralul din Sfântul Gheorghe a acordat un penalty în minutul 16, atunci când Râpă a atins cu mâna balonul centrat de Ţucudean. Alexe a transformat pentru 1-0 (17).

13 minute mai târziu, Rusandu a arătat din nou punctul cu var, de această dată pentru un fault clar asupra unui dinamovist în careu. Matei a înscris din penalty pentru 2-0 (31).

După pauză, „câinii" păreau că au jocul sub control până când, ghinionist, Rus a marcat un autogol prin care Oţelul a reintrat în meci (59).

La 2-1, Dinamo şi-a pierdut siguranţa în joc, iar gălăţenii au atacat din ce în ce mai periculos.

Din păcate, eforturile lor au fost irosite de Lucian Rusandu, cel care, în minutul 90, a refuzat un penalty clar pentru Oţelul.

Sub ochii centralului, Alexe a blocat, ca la volei, un şut din interiorul careului.

Dinamo a învins cu 2-1 şi a urcat pe locul 6 cu 2

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu, despre gestionarea efectelor inundaţiilor: „S-a acţionat profesionist, ca la carte. Rămânem în alertă” FOTO

Ziare.com acum 26 minute
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, luni dimineaţă, 30 septembrie, la Comandamentul pentru gestionarea efectelor inundaţiilor, că pentru gestionarea avertizărilor de inundaţii în mai multe zone din ţară autorităţile au acţionat profesionist şi a adă

Kris Kristofferson, celebru cantautor şi actor, a murit la vârsta de 88 de ani

News.ro acum 4 ore
Kris Kristofferson, un bursier Rhodes cu un stil de scriere abil şi o carismă dură, care a devenit un superstar al muzicii country şi un actor de primă clasă la Hollywood, a încetat din viaţă, relatează AP. Kristofferson a murit la domiciliul său di

Strat de zăpadă depus pe Transalpina. Drumarii intervin cu un utilaj şi material antiderapant

Mediafax acum o ora
Potrivit DRDP Craiova, pe DN 67C, între Rânca şi Obârşia Lotrului (Transalpina), din cauza temperaturilor scăzute, a nins. Pe şosea s-a depus un strat de aproximativ 1 cm de zăpadă şi izolat pot exista porţiuni cu gheaţă. Se intervine cu un utilaj d

INS: În primele opt luni au fost eliberate 23.772 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, în creştere cu 2% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut

News.ro acum 59 minute
În perioada ianuarie – 31 august 2024 s-au eliberat 23.772 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, în creştere cu 2% faţă de perioada similară din anul 2023, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS). ”În perioada 1.I – 3

Cod galben de ploi și vijelii în zona Dobrogei!

Ziua Constanta acum 45 minute
Admministrația Națională de Meteorologie a emis astăzi, 30 septembrie 2024, un nou Cod Galben de ploi însemnate cantitativ, intensificări ale vântului ce vizează zona Dobrogei, Moldovei și estul Munteniei. Interval de valabilitate: 30 septembrie, o

„Sfârşitul unei ere”: Marea Britanie îşi închide ultima centrală pe cărbune

News.ro acum o ora
Ultima centrală pe cărbune din Marea Britanie se va închide oficial luni, marcând prima dată când o ţară din G7 nu mai utilizează cărbunele pentru a produce electricitate, relatează AFP. Închiderea centralei inaugurată în 1967 reprezintă un pas simb

77,1% din populaţia României era conectată în anul 2023 la sistemul de alimentare cu apă

Mediafax acum o ora
Conform INS; creşterea a fost determinată de racordarea populaţiei la reţelele de alimentare cu apă nou construite. La nivelul regiunilor de dezvoltare, în anul 2023, ponderea cea mai mare a populaţiei conectate la sistemul public de alimentare cu a

Video „Rămânem în alertă și în următoarele ore”. Ciolacu, la Comandamentul convocat la MAI pentru gestionarea efectelor inundațiilor

Adevarul acum 42 minute
Premierul Marcel Ciolacu a participat luni, de la ora 7.00, la Comandamentul convocat la MAI pentru gestionarea efectelor inundațiilor. „Rămânem în alertă și în următoarele ore”, a transmis șeful Guvernului.

Formula 1: Lewis Hamilton a dezvăluit că s-a luptat ani de zile cu depresia

News.ro acum o ora
Lewis Hamilton, de şapte ori campion de Formula 1, s-a luptat cu depresia ani de zile, încă de la o vârstă fragedă, în timp ce făcea faţă presiunii de a urma o carieră în cursele de maşini şi se confrunta cu hărţuirea la şcoală, a declarat în vârstă

LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 950. Rusia a lansat mai multe atacuri cu drone asupra Kievului / Invadatorii ar fi pierdut 1.250 de soldaţi doar în ultima zi

Mediafax acum o ora
UPDATE Kiev: 1.250 de soldaţi ruşi ucişi în ultima zi Rusia a pierdut 653.060 de soldaţi în Ucraina de la începutul războiului la 24 februarie 2022, a informat Statul Major al Forţelor Armate ucrainene. Această cifră include cele 1.250 de victime su

Vremea

București
acum

14°
lun.

12°/15°
mar.

13°/19°
mie.

11°/20°
joi

14°/24°
Iasi
acum

lun.

8°/12°
mar.

7°/10°
mie.

8°/17°
joi

11°/22°
Constanta
acum

10°
lun.

10°/14°
mar.

10°/13°
mie.

11°/20°
joi

15°/21°
Cluj-Napoca
acum

lun.

8°/10°
mar.

7°/14°
mie.

6°/17°
joi

11°/20°
Timisoara
acum

10°
lun.

9°/16°
mar.

6°/16°
mie.

8°/19°
joi

13°/18°