Catalonia va decide duminică 25 noiembrie dacă îl va investi pe Artur Mas, actualul premier local, cu majoritatea absolută de care acesta are nevoie pentru a da curs unui controversat program politic al cărui principal obiectiv este independența acestei prospere provincii spaniole.
Corespondentul RFI la Madrid, Mugur Chiujdea
Sondajele anticipează că după trei săptămâni de campanie electorală, în care principală polemică s-a centrat în jurul oportunității și legalității organizării unui referendum privind suveranitatea Cataloniei, partidul pe care îl conduce Mas, Convergență și Unitate, fără să obțină o majoritate absolută, este totuși prima opțiune politică a catalanilor.
După mai puțin de doi ani de legislatură, liderul naționalist a decis devansarea alegerilor pentru a-și întări poziția, care, conform propriilor afirmații, ar trebui “să dea forță și consistență” planurilor secesioniste, un razboi politic fătiș care nu se mai ascunde de mult în spatele eufemismelor.
După consumarea alegerilor, actualul și foarte probabil, viitorul șef al administrației catalane, este hotărât să organize un așa numit summit social, în care să implice toate partidele și întreaga societate civilă pentru a hotărî organizarea unei consultări populare privind independența regiunii.
Pentru premierul Mariano Rajoy, Catalonia a devenit, alături de nesfârșita recesiune conomică, cea mai dureroasă bătaie de cap, iar filiala catalană a Partidului Popular duce o luptă pe viață și pe moarte pentru a discredita palnurile secesioniștilor.
Liderul naționalist, Artur Mas, cere guvernului central să-și definească poziția și să supună propriul program politic aceleiași consultări populare. În schimb Mariano Rajoy, cu constituția în mână, afirmă că organizarea referendumului ar fi anticonstituțională și numai Parlamentul Spaniei este cel în măsură să a