La lansarea candidaţilor USL, social-democrata Doina Pană, care vrea să îi reprezinte pe bistriţenii din Colegiul 1 în Camera Deputaţilor, a spus că mizează pe experienţa sa de om politic, dar şi pe cea de dascăl, ambele ajutând-o să vadă care sunt problemele fiecărei categorii de români. Doina Pană este unul dintre cei mai apreciaţi candidaţi ai USL Bistriţa-Năsăud la alegerile parlamentare din acest an. Potrivit colegilor săi de alianţă, şansele sale de a reprezenta bistriţenii în Parlament sunt foarte mari, atât datorită notorietăţii, cât şi imaginii bune pe care o are. Vreau să fiu vocea tinerilor, a bunicilor şi a părinţilor, cu care mă întâlnesc zi de zi prin natura profesiei mele de dascăl. Le cunosc toate problemele, sunt şi problemele mele. Cunosc problemele ţăranilor pentru că sunt fiică de ţăran, cunosc problemele pensionarilor pentru că mama este pensionar, cunosc problemele tinerilor la început de carieră şi de viaţă prin atâtea promoţii de tineri care au trecut pe la şcoala mea. (...) În politică, ca şi în viaţă, trebuie să te lupţi, să-ţi pese, să schimbi, să faci bine pentru semenii tăi. În acest moment, în faţa dumneavoastră, mă angajez să fiu un foarte bun deputat, pentru că ştiu şi vreau să vă reprezint cu adevărat interesele în Parlament, a spus astăzi social-democrata, la lansarea candidaţilor USL. Doina Pană este preşedinte al organizaţiei de femei a PSD Bistriţa-Năsăud şi dascăl la Colegiul Tehnic Infoel. Aceasta a avut două mandate de consilier judeţean, fiind numită pentru 8 luni secretar de stat în Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului. Social-democrata candidează din partea USL pentru Colegiul 1 Bistriţa-Livezile, contracandidaţii săi fiind democrat-liberalul Alin Seserman, Lucian Ungur din partea PP-DD, Szabo Attila din partea UDMR şi Cristian Ţetcu din partea PER.