Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Femeile urâte sunt rele

Publicat in Academia Catavencu, vineri 23 noiembrie 2012 ·

Femeile urâte sunt rele! Asta nu înseamnă că toate femeile frumoase sunt şi bune, şi nici că toate femeile frumoase sunt şi proaste, ăsta-i un raţionament logic care întâmplător e şi adevărat. Ideea e că n-am întâlnit până acum o femeie urâtă care să nu fie şi rea. Nu toate au fost deştepte. Asta-i teoria relativităţii în materie de femei, văzută de una care a avut de-a face de-a lungul timpului cu ambele categorii şi care, dintr-o falsă modestie, deşi s-a încadrat singură în cea mai avantajoasă dintre categorii, e suficient de delicată cât să n-o recunoască cu voce tare. Şi apoi că obiectivismul ăsta aparent îmi permite să mă iau de toată lumea cu aerul că aparţin unei specii androgine care mă pune mai presus de păcatul odios numit bârfă. Din experienţa mea de până acum ştiu că femeile urâte măritate vor urî cu toată fiinţa orice femeie mai puţin urâtă decât ea, pentru simplul motiv că există şi existenţa asta, oricât de lipsită de fascinaţie ar fi ea, i-ar putea deschide bărbatului ei ochii că, iată, există şi altceva. Ura creşte proporţional cu gradul de frumuseţe care se reflectă în oglindă fără a o sparge. Orice s-ar întâmpla, vina nu-i niciodată a lui, că doar de aia i-a dat Dumnezeu ochi să vadă lucruri care sunt şi pe placului Domnului, darămite al omului. Dacă e să fie vina cuiva, ei, atunci vina e întotdeauna a femeilor pe care divinitatea nu le-a făcut urâte. De multe ori, urâtele reuşesc să pună gheara pe bărbaţi frumoşi, formând cuplurile de tipul „ce dracu’ a văzut la ea?”. Concluzia e că nu toţi bărbaţii frumoşi sunt şi deştepţi. Hai, vă rog eu, nu începeţi cu frumuseţea sufletului, asta mă insultă. Aş vrea s-o văd pe aia care ar vrea să doarmă în pat cu Quasimodo sau pe ăla care şi-ar trimite bezele cu Muma Pădurii doar pentru că au un suflet minunat. Desigur, excludem cazurile în care banii fac minuni mai abitir decât bisturiul celui mai priceput chi

Articolul in Academia Catavencu >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 7 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 11 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 9 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 9 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

FOTO O femeie a fost prinsă între doi bolovani în Munții Bucegi. Intervenție dificilă a salvamontiștilor

Ziua Constanta acum 10 ore
În urma unui apel de urgență primit prin SNUAU 112, a fost semnalată o situație gravă pe Valea Pietrele din Munții Bucegi. Din primele informații, o persoană a fost surprinsă și strivită de doi bolovani, dar aceasta este conștientă în acest moment.

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 9 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 9 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

Sfântul Ilie: Tradiții, obiceiuri și lucruri pe care nu ai voie să le faci pe 20 iulie pentru a avea noroc

Mediafax acum 5 ore
El este venerat atât pentru puterea sa spirituală, cât și pentru rolul său de apărător al credinței și de aducător al ploii, fiind totodată un personaj central în tradițiile populare românești. Sărbătoarea este însoțită de numeroase obiceiuri și cre

Incendiu în piața agroalimentară „Alexandru cel Bun” din Iași – Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale

G4Media acum 7 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pompierii au intervenit, sâmbătă seara, cu mai multe autospeciale pentru a stinge un incendiu izbucnit în piaţa agroalimentară ”Alexandru cel Bun” din municipiul Iaşi. Incendiul s-a manifestat cu deg

Vremea

București
acum

18°
dum.

18°/35°
lun.

22°/38°
mar.

25°/42°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

17°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

17°
dum.

17°/28°
lun.

22°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/27°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

14°/29°
lun.

17°/32°
mar.

21°/31°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/34°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

21°/37°