Fosta avocată a senatorului Ovidiu Marian, Patricia Liana Bala, este anchetată de DNA- Serviciul Teritorial Timişoara, pentru trafic de influenţă, potrivit unui comunicat remis România liberă.
Pe numele avocatei s-a emis mandat de începere a urmăririi penale sub acuzaţia de trafic de influenţă şi luare de mită.
Mai exact, Bala Patricia a pretins suma de 17.000 de euro de la trei persoane cu promisiunea că va interveni pentru graţierea unei rude a persoanelor denunţătoare.
”în perioada februarie - iunie 2012, învinuita Bala Patricia Liana a pretins de la trei persoane denunţătoare suma de 17.000 de euro susţinând că poate interveni pentru graţierea unei rude a persoanelor denunţătoare care era în executarea unei pedepse cu închisoarea pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie. Bala Patricia Liana le-a comunicat denunţătoarelor că are influenţă la persoanele abilitate să examineze şi să avizeze cererea de graţiere individuală printr-un intermediar, membru în Parlamentul României. Din banii pretinşi, învinuita a primit de la denunţătoare suma de 10.000 de euro, în mai multe tranşe”, se arată în comunicat.
Bala a fost ajutată de ”Marineaţă Ionel care a intermediat atât relaţia cu persoanele denunţătoare cât şi pretinderea şi primirea sumelor de bani”, potrivit sursei citate.
Amintim că senatorul PNL de Arad Ovidiu Marian s-a prezentat, joi, la sediul DNA Timişoara, unde a fost citat pentru a fi audiat ca martor într-un dosar despre care surse din rândul anchetatorilor spun că se referă la trafic de influenţă, alături de Marian a fost citat şi avocata Patricia Liana Bala.
Ovidiu Marian a declarat, joi, la intrarea în sediul DNA Timişoara, că nu ştie de ce a fost citat.
"Este o capcană pentru că eu nu am avut niciun trafic de influenţă cu nimeni", a declarat senatorul.
Întrebat dacă are vreo legătură cu avocata Patricia Diana B