Alegerile din 9 decembrie ar putea aduce o surpriză pe scena politică din România. După 22 de ani UDMR riscă să nu intre în Parlament. Liderul UDMR Kelemen Hunor a explicat, pentru adevarul.ro, care sunt factorii ce au condus la această situaţie, dar şi o serie dintre posibilele alianţe care vor avea loc după 9 decembrie. Hunor atrage atenţia asupra pericolului ca USL să obţină o majoritate absolută în Parlament, dar a precizat că Traian Băsescu va trebui să ţină cont de această realitate în desemnarea premierului.
R: Cum vedeţi varianta propusă de Vasile Blaga cu o alianţă între PDL-PNL şi UDMR?
K.H. A mai existat o astfel de alianţă, de fapt toate alianţele posibile au fost deja încercare în România. Nici în viitor nu se întâmpla o altă situaţie decât cea existentă. Trebuie găsită însă o soluţie. Nu aş vrea, înainte de alegeri, să comentăm niciun fel de alianţă. Un singur lucru este clar: toată lumea a colaborat cu toată lumea, vorbesc de partide considerate democratice în România. Nu vorbesc de Dan Diaconescu, PRM sau mai ştiu eu ce alte minuni. Din acest punct de vedere nu va exista nicio noutate. Tot în această marjă ne vom mişca: PSD, PDL, PNL, UMDR. Acum, desigur, trebuie să luăm în considerare şi PC, Forţa Civică sau alte partide colateral interesate. Eu nu voi comenta nicio alianţă până la alegeri, pentru că momentan avem alte priorităţi. După aceea, discutăm orice altă variantă.
R: Crin Antonescu spunea că nu vrea o alianţă cu UDMR?
K.H. Bun, după aceea a spus şi altceva. Eu cred că în campaniile electorale trebuie să faci declaraţii care nu dăunează după campanie unor construcţii viitoare. Am mai văzut eu un preşedinte de partid spunând cu mâna pe biblie că nu va colabora cu UDMR niciodată. Ei bine, după alegeri ne-am aşezat, am şi guvernat împreună. În campanie se fac astfel de declaraţii. Important este să nu treci