Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ioan Oltean vede politica precum medicina: "Oamenii îi caută pe cei cu experienţă"

Publicat in Bistrita24, vineri 23 noiembrie 2012 ·

Cel mai experimentat om politic ai judeţului, Ioan Oltean, mizează la alegerile parlamentare din acest an pe cunoştinţele acumulate în peste două decenii. Acesta crede că experienţa vine şi din lucrurile mai puţin bune, care te ajută să nu mai greşeşti pe viitor. Chiar dacă politica este un domeniu dificil, Ioan Oltean, deputatul de pe Valea Someşului, spune că ar urma acelaşi drum dacă ar fi să o ia de la capăt. Deşi debutul său profesional a fost ca şi învăţător, planurile sale de viitor vizează încă un mandat de deputat, mai ales că el ar putea fi oricând "învăţătorul" politicienilor locali. Doresc o continuare a proiectelor partidului, dar şi a proiectelor personale pentru Bistriţa-Năsăud, iar la acestea să adăugăm noutăţile care ţin de noile realităţi. Voi încerca să susţin toţi primarii în realizarea obiectivelor pe care şi le-au propus aceştia. Conştient că în cei peste 20 de ani de politică au fost şi bune şi rele, Ioan Oltean vrea să obţină girul electoral pentru rezultatele obţinute de el până acum, iar ratarea unui nou mandat nu intră în calcul. Plec în bătălie să câştig, nu există alternativă. Votul oamenilor vreau să îl obţin pentru ceea ce am făcut. Sunt un om care a acumulat experienţă politică foarte mare şi aceasta poate fi utilă atât colegilor mei de partid, cât şi altora cu care pot intra în contact. Politica este, în ultimă instanţă, o meserie şi se perfecţionează pe măsură ce o exersezi. Ioan Oltean crede că în politică este ca şi în medicină, unde cunoştinţele dobândite în ani de practică fac diferenţa între doctori. Niciun bolnav nu vrea să se trateze la un medic stagiar. Toţi pacienţii vor să se trateze la un medic cu vechime. Şi în învăţământ, toţi părinţii căutau cadre didactice cu vechime. Aşa este şi cu omul politic. Cu cât are mai multă experienţă, cu atât e mai eficient în activitatea respectivă. Experienţa mea este categoric superioară

Articolul in Bistrita24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Zeci de bătrâni scoși în miez de noapte dintr-un cămin peste care risca să se prăbușească elicea unei eoliene. Mai multe case din zonă au fost evacuate

Ziare.com acum 28 minute
72 de bătrâni internați la un cămin pentru vârstnici din localitatea Poarta Albă, judeţul Constanţa, au fost evacuați miercuri noapte, după ce elicea unei eoliene amplasată la zece metri de clădire a început să se învârtă necontrolat. Bătrânii au fo

Incendiu într-un club din Sighişoara. 150 de persoane s-au autoevacuat

Mediafax acum o ora
Un incendiu a avut loc în noaptea de miercuri spre joi într-un club din Sighişoara, judeşul Mureş. Aproximativ 150 de persoane s-au autoevacuat.

A doua zi de Crăciun- Soborul Maicii Domnului. Ce nu este bine să faci în acestă zi de sărbătoare

Botosani News acum 59 minute
În ziua a doua de Crăciun, la 26 decembrie, Biserica o prăznuiește pe cea care a dat naștere lui Hristos Dumnezeu, pe Maica Domnului. Soborul Maicii Domnului este una din cele mai vechi sărbători în cinstea Maicii Domnului, care are loc a doua zi de

BoardingPass, despre facturile publicate de Marcel Ciolacu: E puţin probabil ca aceste facturi să fi fost emise în anul 2022, an în care au avut loc zborurile cu avionul privat

News.ro acum 8 ore
Facturile prezentate în spaţiul public de premierul Marcel Ciolacu în seara de Crăciun prin care a dorit să demonstreze că a achitat din surse proprii călătoriile cu avioanele Nordis conţin date care arată că este puţin probabil ca aceste facturi să

Risc mare de avalanșe în Munţii Bucegi şi Făgăraş / Salvamontiştii recomandă evitarea traseelor alpine

G4Media acum 12 ore
Oficialii Salvamont Braşov anunţă că, în această perioadă, la altitudini mari, este risc ridicat de producere a unor avalanşe în Munţii Bucegi şi Munţii Făgăraş. Salvatorii montani le recomandă turiştilor şi celor care practică sporturi de iarnă ca,

Mozambic: Peste 1.500 de deţinuţi au evadat dintr-o închisoare de înaltă securitate / 33 dintre evadaţi au murit

News.ro acum 8 ore
Peste 1.500 de deţinuţi au evadat miercuri după-amiază dintr-o închisoare din Maputo, profitând de agitaţia din a treia zi de tulburări în Mozambic, izbucnite după confirmarea victoriei Frelimo în alegeri, în timp ce opoziţia denunţa fraude, relatea

Proprietarul și arhitectul unui hotel prăbușit la cutremurul de 7.8 din Turcia, condamnați la închisoare » O echipă de volei era cazată acolo

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Un tribunal din Turcia i-a condamnat la închisoare pe proprietarul şi arhitectul unui hotel care s-a prăbuşit în urma cutremurului din 2023, provocând moartea a 72 de persoane, relatează BBC. au fost prea blânde şi că autorităţile vor face apel, rel

Nava cargo rusească scufundată în Marea Mediterană a fost ţinta unui „atac terorist”, susţine proprietarul acesteia

News.ro acum 11 ore
Scufundarea navei cargo rusească în Marea Mediterană în noaptea de 23 spre 24 decembrie a fost cauzată de un „atac terorist”, a afirmat miercuri compania proprietară a acesteia, citată de agenţiile ruse. Compania Oboronloguistika a precizat într-un

Vulturul cu cap alb a fost în sfârşit declarat oficial pasărea naţională a SUA

HotNews acum 9 ore
Vulturul cu cap alb este acum în mod oficial pasărea naţională a SUA, după ce preşedintele Joe Biden a semnat în ajunul Crăciunului o lege care conferă această onoare păsării de pradă cu cap alb şi cioc galben, relatează News.ro citând BBC. Pasărea

Casa emblematică din „Singur Acasă” şi-a găsit cumpărătorul de Crăciun. Cât a costat imobilul

Mediafax acum 12 ore
Celebra casă din filmul de Crăciun „Singur Acasă” şi-a găsit cumpărătorul cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Imobilul din Illinois a fost scos la vânzare la începutul acestui an.

Vremea

București
acum

joi

2°/5°
vin.

1°/3°
sâm.

3°/5°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

0°/3°
vin.

1°/2°
sâm.

2°/4°
dum.

3°/7°
Constanta
acum

joi

2°/7°
vin.

2°/3°
sâm.

3°/6°
dum.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

-3°
joi

-3°/4°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/5°
dum.

1°/5°
Timisoara
acum

joi

0°/5°
vin.

0°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°