Iarna. Nouă iarna ne plac alegerile şi revoluţiile. Lipiţi de calorifer, să miroasă a ger şi să fie televizorul deschis şi dat la maximum. Cine-i băiatul acela din poza folosită la breaking news? Rudel, cel care acum 10 ani îi mărturisea Luminiţei Paul că “nu şi-ar vinde niciodată sufletul”. Acum 10 ani, cînd boxul era mai tînăr şi mai naiv, cînd mirosea a transpiraţie de ring şi nu a parfum de duty-free la subţiorile lor.
Rudel şi-a dat demisia! Dictatorul a căzut! Fîntînile nu mai sînt brusc otrăvite, în luneta teroriştilor de presă se adăposteşte un abur cald, cozonacii vor creşte curînd, gata, e bine!
Înapoi la ecran, de unde speranţa inundă societatea, cine ar fi crezut că alegerile la FR de Box vor fi main event la prînzul TV? Dacă n-ar fi fost Doroftei un showman de emisiune duminicală, după ce a fost boxer, dacă Rudel nu ar fi intrat cu toată firma de produse electronice în fibrele frunzei ministeriale, după ce a fost boxer? Aşteptăm în direct alegerile la FR de Scrimă, dar să fie iarna.
Uite, uite-l pe Dinescu, desfigurat de emoţie şi gîtuit de trăirile apocaliptice ale Revoluţiei! Cum, nu e el? Ce dacă lipseşte puloverul scămos, devenit guler apretat, ce dacă e Viorel Sima de fapt, martor activ şi extrem de ocupat al acestei faceri, rămas fără salivă şi fără preget? “Să se ridice suspendarea!”, proclamă o voce care a fost a unui boxer. Doroftei strînge diplomat toate mîinile din jur, după ce cîndva le încasa sub formă de pumn. “Aplauze! Să se ridice suspendarea!”, adică “Să nu se mai tragă! Gata, dictatorul a căzut!”
N-au avut ei atîtea camere în jurul ringului niciodată, nu le-a sclipit fruntea sub blitz-uri cînd năşteau gloria din croşee şi eschive minunate, sau cînd rămînea arcada frîntă după ştergerea sîngelui. Sîntem în democraţia luminii de reclamă stradală. Fănel Trandafir a pierdut, Rudel Obreja s-a retras, Doroftei a cîştig
