Pro TV a fost lider de audienţă pe toate segmentele de public, joi seară, cu "Happy Hour", Ştirile Pro TV, serialul "Las Fierbinţi", emisiunea de divertisment "Spitalul de demenţă" şi meciul de fotbal disputat între VfB Stuttgart şi Steaua Bucureşti, informează Mediafax.
Astfel, Cătălin Măruţă şi invitaţii săi au adus un ultim omagiu actorului Şerban Ionescu. La "Happy Hour", telespectatorii Pro TV au putut urmări integral ultimul interviu al actorului, acordat lui Cătălin Măruţă, dar şi cele mai emoţionante momente din viaţa şi cariera actorului. Emisiunea a adunat în faţa micilor ecrane în minutul de aur, de la 18.38, aproape 2,5 milioane de români. Pro TV a fost lider de audienţă pe tot intervalul emisiunii, obţinând pe publicul comercial din mediul urban o audienţă medie de 6,4 puncte de rating şi 20,3% cota de piaţă, în timp ce Antena 1 obţinea 5,2 puncte de rating şi 16,5% cota de piaţă. La nivelul întregului public din România, Pro TV era lider de audienţă, cu 8,6 puncte de rating şi 20,1% cota de piaţă şi cu o medie de peste 1,5 milioane de telespectatori, în timp ce Antena 1 înregistra doar 6,1 puncte de rating şi 14,3% cota de piaţă.
Vineri, la "Happy Hour", Cătălin Dancu, avocatul lui Şerban Ionescu şi omul care i-a fost alături până în ultima clipa, face dezvăluri despre ultimele momente şi ultimele dorinţe ale actorului rostite pe patul de spital. Tot atunci, Cătălin Dancu va spune de ce testamentul lăsat de Şerban Ionescu va surprinde multă lume.
Joi, telespectatorii au rămas pe Pro TV şi după "Happy Hour", când Andreea Esca a adus în faţa telespectatorilor cele mai importante ştiri ale zilei. Ştirile Pro TV de la ora 19.00 au fost urmărite în minutul de aur, de la 19.16, de aproape 2.700.000 de telespectatori din toată ţara.
Serialul "Las Fierbinţi" a fost urmărit în minutul de aur, de la 20.58, de aproape 2,5 milioane de teles