Poate că în dramaturgie s-a problematizat mai acut trecutul comunist. Mai acut decât în roman. Ca să nu mai spun de poezie. În general, după Revoluţie, artiştii au fost prea cuprinşi de bucuria de a experimenta ceea ce înainte de '89 fusese imposibil, ca să mai mediteze asupra implicaţiilor epocii abrupt - şi nu prea - încheiate. Abia după vreo 15 ani au început să apară mai multe opere legate de ce a fost şi cum a fost posibil. Majoritatea însă erau zămislite de oameni învechiţi, care nu s-au putut elibera profund de duplicitatea şi evaziunea cu care au creat câteva decenii.

Şi totuşi, cartea Ilenei Alexandra Orlich, Staging Stalinism in Post-Communist Romanian Theatre, Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2012, debutează chiar cu expresivul poem La masă cu Marx al lui Matei Vişniec. Respectiv cu traducerea lui, care este excelentă - lucru firesc din partea profesoarei care a tradus în engleză sumedenie de autori români, clasici şi noi. Traducătoarea face şi un comentariu, apoi, al poemului în care are curajul să compare viziunea poetului cu cea a lui Buñuel din Le chien andalou, referindu-se la prim-planul cu ochiul tinerei ce urmează să fie secţionat de un brici. Subiectul de meditaţie al întregii cărţi este existenţa filonului post-comunist în cultură. Marx, Engels, Lenin şi Stalin sunt întrebuinţaţi ca nişte păpuşi Matrioşka, remarcă autoarea, adică spectacular, carnavalesc. Ceea ce transformă comunismul într-un banal trecut, printre celelalte. De aceea sunt interpretate piese de teatru de Vlad Zografi, Nic Ularu şi Matei Vişniec, reamintindu-ni-se adevăratele implicaţii ale comunismului.

În piesa Petru sau petele din soare a lui Vlad Zografi, sunt urmărite asemănările dintre Petru, Ţarul Alb din secolele 17 - 18, şi Stalin, Ţarul Roşu. Exerciţiul de close reading observă comportamentul despotic şi deşănţat al lui Petru pe parcursul vizitei sale î