Citind Cuba continuă, cartea Elenei Stancu şi a lui Cosmin Bumbuţ, deschizi ochii către o lume care vibrează de viaţă, dorinţă, erotism, muzică şi disperare. Cuba „povestită“ de cei doi autori este o adevărată transfuzie de sînge. „«Oamenii au o inocenţă în priviri pe care noi am pierdut-o cu mult timp în urmă», spunea Cosmin oricui îl întreba despre pasiunea lui pentru Cuba. […] Cosmin era fascinat de o ţară care sărbătoreşte viaţa, unde toată lumea dansează pe stradă, cîntă şi rîde. Eu mă îndoiam însă de fericirea unui popor condus de un regim autoritar, care nu le permite oamenilor să aibă proprietăţi şi să plece nestingheriţi peste graniţă. […] Nici unul dintre noi nu a reuşit să-l convingă pe celălalt. Am fost însă împreună în Cuba doi ani la rînd şi, de fiecare dată, am petrecut cîte o lună printre localnicii care, într-adevăr, ştiu să rîdă din tot sufletul, să se bucure de soare, de apă, de muzică şi de toate mărunţişurile din jurul lor. […] Am înţeles că ei nu gîndesc în termeni de libertăţi individuale, că nu au nevoie de prea multe ca să fie fericiţi şi că lucrurile care credem noi că le lipsesc nu sînt o «lipsă» în adevăratul sens al cuvîntului. Că totul e mult mai simplu decît ne imaginăm: rîzi, cînţi, dansezi şi iubeşti atunci cînd îţi vine să faci asta. În Cuba, viaţa îşi urmează cursul firesc, se derulează lent, cu seninătate, lipsită de orice fel de frici, tensiuni şi iritări.“ Senzualitate exacerbată În rîndurile scrise de Elena Stancu afirmaţia cea mai importantă se referă la dorinţă. Cuba fotografiată de Cosmin Bumbuţ şi descrisă printr-o serie de miniportrete ale unor personaje fermecătoare s-ar putea numi chiar aşa: un regat numit dorinţă. Este o concepţie cu adevărat revoluţionară să nu percepi dorinţa în termenii unei lipse, însă acesteia trebuie să îi adaugi un amendament. Cubanezii sînt gata oricînd să-şi abandoneze „libertatea“ pentru