Nu credeam că veți reveni în joc atât de repede. Am constatat că ați fost foarte afectat de pierderea alegerilor pentru postul de primar. Știm, ați fost furat într-un stil mafiot, de ploieștenii care s-au prezentat la urne cu speranța că vor fi mai mulți decât cei amenințați că-și vor pierde locurile de muncă, dacă nu votează cu dumneavoastră, dar asta e, se mai întâmplă. Credeam că vă e atât de scârbă de ploieștenii care nu v-au ales, încât nu veți mai călca prin orașul nostru, retrăgându-vă la Păulești.
Dar iată-vă candidând la Senat, practic, pe colegiul unde PDL are cele mai multe șanse să câștige. V-ați făcut cu siguranță acest calcul și știți că, dacă Augustin Mitu nu închide colegiul cu mai mult de 50% din voturi, veți merge în Parlament, chiar și de pe poziția a doua, așa cum s-a întâmplat în 2008 cu Daniel Savu, care a pierdut cursa electorală, dar a mers în Parlament, lăsându-l acasă pe Gabriel Sandu.
Aș vrea să vă spun că-mi place foarte tare campania pe care o duceți. ”Ploieștiul este România mea!”? Ce slogan puternic! Păcat că nu sunt alegeri pentru primărie și că vine din partea unuia care, după ce a aflat că nu va fi primar, a renunțat la postul de consilier local. Așa a înțeles el că trebuie să lupte în continuare pentru ploieștenii care l-au ales și care au avut încredere în el. Și care au fost destui.
Dar nu pentru o analiză a campaniei v-am deranjat. Fiecare face ce vrea cu banii și cu imaginea lui. Vă scriu pentru a vă spune că sunt de acord cu dumneavoastră că USL încearcă să-i cumpere pe alegători. Îi duce la mese, în excursii, le dă pachete cu alimente și tot felul de cadouri. Și eu îi acuz pentru că recurg la astfel de șmecherii, pentru a câștiga voturi. Și știți ce mai fac? Îi cumpără pe țigani, aranjează cu preoții, să-i influențeze pe enoriași să voteze cu USL. Deci, chestiuni strigătoare la cer, domnule Volosevici! Cola