Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Două microhidrocentrale inaugurate pe Râul Mare la Cugir

Publicat in Informatia de Alba, sâmbătă 24 noiembrie 2012 ·

În bugetul local al Cugirului va intra în perioada imediat următoare o sumă de ordinul sutelor de milioane de lei, ca urmare a exploatării hidraulice a râului Mare. “Este un beneficiu direct pe care-l are oraşul nostru după ce un investitor autohton a amenajat în Canciu, pe Râul Mare, două microhidrocentrale” a declarat primarul Adrian Teban care a participat în urmă cu câteva zile la recepţia celor două amenajări hidroenergetice, aflate la 40 de kilometri în inima Munţilor Cugirului, în amonte de barajul de la Canciu, lângă DJ 704 şi pe pârâul Boşorog.

Investiţia aparţine firmei SC Rott Haus Consulting SRL Cluj Napoca şi este estimată la valoarea totală de 11.763.329 lei. Cele două microhidrocentrale au în total o putere instalată de 2,25 MW şi o producţie estimată de energie de 9,9 MWh care va fi furnizată în sistemul naţional energetic.

Firma din Cluj a construit amenajarea hidroenergetică pe baza autorizaţiei de construcţie eliberată de Primăria Cugir, iar suma care urmează să intre în visteria Cugirului reprezintă regularizarea taxei de autorizaţie, conform Legii 50/1991.

Iniţial, proiectul de amenajare hidroenergetică de pe Râul Mare- Cugir prevedea construcţia a şase microhidrocentrale. Investitorul a renunţat la patru dintre acestea (două în aval de barajul de la Canciu şi încă două pe pârâul Boşorog) pe motiv că unele condiţii impuse prijn autorizaţia de construcţie anulau şansele de a obţine finanţare. Era vorba de anuimite restricţii de debit prin care administraţia locală din Cugir intenţiona să protejeze habitatul peştilor, referitor la care şi-au manifestat îngrijorarea asociaţiile de pescari din oraş. La recepţia finală primarul Adrian Teban s-a arătat interesat de modalitatea tehnică prin care investitorul s-a angajat să protejeze fauna piscicolă din Râul Mare, amenajând topliţe pe lângă baraj, pentru migrarea peştilor pe cursul

Articolul in Informatia de Alba >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Dosarul Mineriadei: Secţia parchetelor militare a PICCJ a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de Gelu Voican Voiculescu pentru infracţiuni contra umanităţii

News.ro acum 59 minute
Procurorul de la Secţia parchetelor militare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PICCJ) care instrumentează Dosarul Mineriadei a dispus, joi, punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de Gelu Voican Voiculescu, fost vicepr

Vlad Oprea, primarul din Sinaia, a fost reținut în dosarul presupusei șpăgi de la Nordis

Libertatea acum 17 minute
Vlad Oprea, primarul orașului Sinaia, a fost reținut pentru 24 de ore în dosarul DNA care investighează sumele de bani primite de edil drept mită de la diverși patroni, potrivit surselor judiciare citate de televiziunea Digi24.

Angajații din România care lucrează doar 4 luni și sunt plătiți tot anul: unde lucrează

Adevarul acum o ora
Telegondola din Mamaia operează doar patru luni pe an, în sezonul estival, însă cei 11 angajați, dintre care șase ocupă funcții de conducere, primesc salarii pe tot parcursul anului.

Cod galben de ceaţă în zone din 21 de judeţe, joi dimineaţa

HotNews acum 3 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, joi, o serie de atenţionări nowcasting Cod galben de ceaţă valabile în următoarele două ore în zone din 21 de judeţe. Vizibilitatea în trafic este scăzută, anunţă Centrul Infotrafic. Astfel, în localit

Atac masiv cu rachete al forțelor ruse asupra orașului Zaporojie: un mort și cel puțin 25 de răniți

Libertatea acum 17 minute
Forțele lui Vladimir Putin au lansat în zorii zilei de joi, 23 ianuarie, un atac masiv cu rachete asupra orașului ucrainean Zaporojie. Un om a murit, iar cel puțin 25 au fost răniți, a transmis guvernatorul regiunii Zaporojie, Ivan Fedorov, relateaz

Un nou incendiu amenință Los Angeles. Flăcările se extind rapid

HotNews acum 4 ore
Un nou incendiu a izbucnit miercuri la nord de Los Angeles. Autoritățile au emis ordine de evacuare în această regiune deja pârjolită de foc, relatează AFP și Agerpres. Flăcările s-au extins rapid în împrejurimile lacului Castaic și au distrus 1.400

INS: Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut cu 2,7%, ca serie brută, în primele 11 luni din 2024

News.ro acum o ora
Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut în primele 11 luni din 2024, faţă de aceeaşi perioadă din 2023, atât ca serie brută cu 2,7%, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezo

În Craiova, un bărbat urmărit internațional pentru trafic de migranți a fost prins cu ajutorul aplicației eDac

Libertatea acum 17 minute
Un bărbat în vârstă de 29 de ani, care a fost dat în urmărire internațională de autoritățile din Țările de Jos pentru trafic de migranți, a fost prins la Craiova cu ajutorul aplicației eDac, relatează News.ro.

Retragerea SUA din Acordul de la Paris privind schimbările climatice - Miliardarul Bloomberg se angajează să contribuie financiar în locul guvernului

News.ro acum 4 ore
În urma anunţului lui Donald Trump privind o nouă retragere a SUA din Acordul de la Paris privind schimbările climatice, miliardarul american Michael Bloomberg s-a angajat joi să contribuie, în locul guvernului, la finanţarea internaţională a schimb

Şeful NATO spune că Europa va finanţa aprovizionarea Ucrainei cu arme americane

Mediafax acum 30 minute
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, solicită, joi, Statelor Unite să continue aprovizionarea Ucrainei cu armament. El a declarat că Europa va plăti factura, relatează Reuters.

Vremea

București
acum

joi

2°/9°
vin.

5°/12°
sâm.

3°/8°
dum.

2°/9°
Iasi
acum

joi

3°/7°
vin.

2°/5°
sâm.

3°/7°
dum.

1°/9°
Constanta
acum

joi

4°/9°
vin.

6°/8°
sâm.

4°/8°
dum.

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

0°/4°
vin.

3°/9°
sâm.

1°/7°
dum.

1°/8°
Timisoara
acum

joi

1°/9°
vin.

3°/8°
sâm.

3°/11°
dum.

4°/11°