Campania electorală s-a dovedit una extrem de obositoare pentru președintele liberal Crin Antonescu, care a ațipit în timpul unui discurs al premierului Victor Ponta susținut la Iași, acolo unde liderii USL s-au aflat pentru a inaugura un tronson al șoselei de centură.
Crin Antonescu a fost adesea ironizat pe tema orelor sale de somn. Adversarii politici au spus în nenumărate rânduri, mai în glumă, mai în serios, că liderul liberalilor doarme foarte mult și se trezește destul de târziu, motiv pentru care ajunge atât de greu la Parlament.
În legislatura 2008-2012, senatorul Crin Antonescu a avut o prezență de 6,06% la ședințele legislativului, fiind cel mai absent dintre aleșii neamului, potrivit Harta Politicii.
Recent, liderul PNL a răspuns atacurilor și ironiilor pe seama orelor sale de somn, spunând: „
Crin Antonescu nu este singurul politician care a adormit în timpul discursului unui coleg în această campanie electorală. Liderul PDL Neamț, Gheorghe Ștefan, cunoscut publicului drept „Pinalti”, a tras un pui de somn în timp ce vorbea eurodeputatul democrat-liberal Theodor Stolojan.