Centrul de Informare şi Consiliere a Resortisanţilor sau a migranţilor cu şedere legală în România, care provin din ţări din afara Uniunii Europene, are sediul pe strada Litovoi Vodă, nr. 30, din Sibiu.
De consilierea resortisanţilor se ocupă reprezentanţii Asociaţiei de Ajutor Familial „Pro Vita”, în cadrul unui proiect cu finanţare nerambursabilă ce urmăreşte integrarea resortisanţilor în ţări terţe, respectiv România.
Potrivit datelor oferite de reprezentanţii Asociaţiei, în Sibiu, la sfârşitul lunii iunie a acestui an, existau 805 persoane din alte state decât cele ale Uniunii Europene. Dintre aceştia, aproape 38 la sută erau din Republica Moldova.
Locuiau, la acea dată, în Sibiu, cu forme legale şi chinezi (35), turci (115), ucrainieni (19), filipinezi (17), iranieni (16), libanezi (15), japonezi (15) şi indieni (15). Restul 186 provind din alte ţări şi sunt în număr mai mic de 15.
Centrul funcţionează în Sibiu din anul 2010. De atunci, sute de persoane au cerut ajutorul reprezentanţilor Asociaţiei. Potrivit Ilenei Costin (foto), reprezentantă a Asociaţiei de Ajutor Familial „Pro Vita”, majoritatea resortisanţilor sunt studenţi.
„Pentru studenţi predomină problemele pe piaţa muncii pentru care noi oferim consiliere. Mulţi dintre ei vin şi spun că nu reuşesc să se angajeze pentru că angajatorii nu se complică în momentul în care este vorba să îi angajeze. Am avut cazuri de indieni şi filipinezi care nu s-au putut angaja pentru că nu ştiau limba. Le oferim consiliere în speţă ”, a declarat Ileana Costin.
Potrivit acestia, în luna ianuarie a anului viitor va fi organizat un curs gratuit de limba română pentru resortisanţi.
„Nu am avut cereri la început. În ultima perioadă tot mai multe persoane s-au arătat interesate de un astfel de curs”, a explicat Ileana Costin. Cursul va av