Imediat după 22 decembrie 1989, prăbuşirea unui regim era atât de proaspătă încât mirosea ca şi cum ai fi rupt o sută de pâini, prea mult ţinute în cuptor...

În Baia Mare plutea o tensiune atât de apăsătoare, încât fiecare zvon declanşa în sufletul celor prezenţi la Revoluţia de catifea frici încă neştiute. Era o debandadă incredibilă... Pentru prima dată, câteva mii de oameni şi-au dat seama că libertatea necauţionată devine anarhie şi nimic nu poate exista în afara legii.

După o săptămână de zbucium, doar Protopopul Mociran (Fie iertat!) a reuşit să controleze mulţimea, iar disperarea Revoluţiei era gata, gata să se-nece în cuvintele lui Teodor Ardelean.

Acesta era subţire, negru la păr şi pus într-o situaţie incredibilă: trebuia să nominalizeze trei persoane care să conducă judeţul Maramureş şi să readucă întreaga societate la calm, încredere şi raţiune. În faţa a peste 2.000 de oameni, Teodor Ardelean a rostit 3 nume: primarul judeţului Maramureş, Anton Pop, viceprimarul judeţului Maramureş, Ioan Dulf şi secretarul judeţului, Ioan Mihăilă.

Într-o secundă, toată lumea a fost de acord cu cele 3 propuneri. Era un moment în care democraţia nu funcţiona şi singura cale de trecere la un nivel superior era încrederea oamenilor.

Ioan Mihăilă s-a uitat cu scepticism la cei care se bucurau că au în sfârşit trei lideri. În acelaşi timp, Anton Pop şi Ioan Dulf se uitau unul către celalalt şi au spus: „ ...cu Mihăilă măcar de-un lucru suntem sigur: nu încălcăm nici o secundă legea, deci nu ne leagă nimeni...!”.

În cercuri restrânse, Ioan Mihăilă era denumit „omul de fier”, denumire care venea de la rezistenţa lui împotriva oricărei persoane care ar fi vrut să împingă lucrurile, fără a respecta legea. Mihăilă Senior era un fin cunoscător al legilor. Viaţa l-a învăţat să fie aşa. Şi, în acelaşi timp, avea acea anticipaţie ase