Se spune că bărbaţii sunt infideli „din construcţie“, însă, în realitate, în zilele noastre femeile înşală mai mult decât bărbaţii, a dezvăluit un sondaj recent efectuat de o companie britanică, citat de ThirdAge.
Potrivit sfatulparintilor.ro, dintre cei 3.000 de respondenţi, peste 20% dintre femei au recunoscut că au fost infidele. Un alt sondaj făcut de AskMen.com susţine această tendinţă, deoarece 5% dintre femei au recunoscut că şi-au înşelat partenerii, comparativ cu 3% dintre bărbaţi.
Psihologii Gail Saltz şi Kelly Wallace au încercat să descopere motivele din spatele acestei creşteri a infidelităţii feminine. Cu toate că singurătatea şi dorinţa de a se simţi apreciate sunt de obicei principalele motive care determină femeile să îşi înşele partenerul, expertele au descoperit patru alte motive surprinzătoare pentru care femeile sunt infidele.
Răzbunarea
O femeie care a fost înşelată poate înşela, la rândul ei, ca să se răzbune pe soţul ei. Dacă singurul scop al femeii e să-şi rănească partenerul, infidelitatea e, într-adevăr, o cale sigură spre succes. Specialiştii spun că bărbaţii nu sunt atât de empatici ca femeile, aşa că, de obicei, nu pot simţi o durere la fel de mare decât dacă le este provocată direct şi personal.
Însă, dacă femeile încearcă să-şi repare relaţia sau să îşi vindece inima frântă, răzbunarea prin infidelitate nu va echilibra nici pe departe balanţa. „Odată ce şi-a înşelat soţul, tot ea va ajunge să se simtă vinovată. Familia şi relația vor fi distruse şi toată lumea va plăti preţul răzbunării ei“.
Vor să fie prinse
Femeile aflate în relaţii sau căsnicii nefericite pot folosi infidelitatea ca o modalitate de a scăpa din relaţia de lungă durată. Psihologii numesc asta o relaţie extraconjugală „de ieşire“. „Există femei extrem de nefericite în căsnicie, în special mame căsătorite, ca