Cea mai bună echipă din România e şi cea mai plină de evenimente. Ultimul îl are în prim-plan pe Adina Meiroşu, care a fost nevoită să treacă printr-o nouă dramă după ce a pierdut sarcina cu gemeni şi a divorţat.
Şase victorii din şase partide în Liga Campionilor pentru Oltchim, dar tot nu e linişte la echipă. Site-ul www.wowbiz.ro a dezvăluit o situaţie ingrată în care a fost pusă Adina Meiroşu de fostul ei soţ, Ovidiu Fiera. După ce handbalista a pierdut sarcina cu gemeni şi a divorţat de el la începutul acestui an, Ovidiu şi-a făcut o nouă iubită.
Colegele au izolat-o pe rusoaică
Numai că aceasta era chiar una dintre colegele ei! E vorba de rusoaica Ekaterina Vetkova (26 de ani, foto sus), iar relaţia ar fi durat două luni, până de curând, conform sursei citate, şi s-ar fi desfăşurat chiar sub ochii Adinei şi ai colegelor ei. Acestea n-au privit cu ochi buni decizia rusoaicei şi au izolat-o în vestiar, plecarea ei de la Vâlcea fiind doar o chestiune de timp.
Citiţi şi
Sexgate la Oltchim! O altă jucătoare, banuită că ar avea o relaţie cu Radu Voina
Scandal amoros la Oltchim. Cea mai frumoasă jucătoare e acuzată că trăieşte cu patronul echipei