Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Înşelăciune prin SMS

Publicat in Vocea Brailei, sâmbătă 24 noiembrie 2012 ·

* doi indivizi au trimis SMS-uri la întâmplare, dându-se drept reprezentanţi ai firmei de telefonie mobilă şi anunţând destinatarii că au fost desemnaţi câştigători ai unui premiu de 5.000 de euro * aşa au reuşit să păcălească un bătrân de 73 de ani, din Brăila, şi o ardeleancă din Huedin * cei doi au fost "uşuraţi" de peste 6.000 de lei, bani pe care i-au trimis escrocilor prin Western Union, ca să-şi poată ridica "premiile" promise *

Autori a două infracţiuni de înşelăciune prin intermediul SMS-urilor, Mihai Mândroiu, în vârstă de 21 de ani, individ cu antecedente penale şi Emilian Cotoi, de 23 de ani, au fost anchetaţi şi trimişi în judecată, din dispoziţia procurorului Gheorghe Velea, de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila. Individ fără ocupaţie, Mândroiu nu a recunoscut săvârşirea infracţiunilor şi nu a catadicsit să se prezinte la parchet, pentru prezentarea materialului de urmărire penală. Cotoi, însă, a recunoscut în parte acuzaţiile.

Escroci şi escrocaţi

Prima plângere penală a fost cea formulată de brăileanul Ioan B., în vârstă de 73 de ani. Pensionarul le-a spus poliţiştilor că în ziua de 1 aprilie 2011 (de "ziua păcălelilor"), în jurul orei 9.33, a primit un SMS pe telefonul mobil, prin care era înştiinţat că a fost desemnat câştigătorul sumei de 5.000 de euro şi a unui telefon mobil marca Nokia N95. Procurorul care a supravegheat cercetările precizează:

"Apelând numărul de telefon, partea vătămată a purtat discuţii referitoare la SMS cu o persoană necunoscută care l-a indus în eroare, spunându-i că pentru ridicarea premiului trebuie să achite suma de 1.400 de lei (!) prin Western Union. Ulterior, partea vătămată şi-a dat seama că a fost înşelată cu suma de 1.435 lei, sumă pe care a expediat-o pe numele Cotoi Emilian".

În mod similar, cei doi inculpaţi au înşelat-o pe Magdalena - Monica M., din Huedi

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alegeri Prezidențiale A fost convocat forul statutar pentru validarea candidaturii lui Crin Antonescu

Ziua Constanta acum 48 minute
Pe 26 ianuarie a fost convocat forul statutar pentru validarea candidaturii lui Crin Antonescu la alegerile prezidențiale Ilie Bolojan, președinte interimar PNL, a anunțat, luni, că pe 26 ianuarie a fost convocat forul statutar pentru validarea cand

Marcel Ciolacu, despre schimbul de replici cu Alfred Simonis, privind voturile PSD care s-au dus la Simion: A fost o glumă. Pe TikTok, de obicei îţi permit să mai faci şi glume

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, luni, despre schimbul de replici cu colegul său, Alfred Simonis, privind voturile PSD care s-au dus la liderul AUR, George Simion, că a fost o glumă şi pe TikTok, de obicei îţi permit să mai faci şi glume. Preşed

Lucian Romaşcanu: PSD a decis înfiinţarea unui grup de lucru al partidului, care să propună un proiect de lege pentru reforma administrativ-teritorială a României / Va fi elaborat în următoarele 6 luni de zile

News.ro acum o ora
Purtătorul de cuvânt al PSD, preşedintele CJ Buzău, Lucian Romaşcanu, a anunţat luni că PSD a decis înfiinţarea unui grup de lucru al partidului, care să propună un proiect de lege pentru reforma administrativ-teritorială a României. ”Astăzi a avut

Novak Djokovici a pierdut un set, dar s-a calificat în turul al doilea la Australian Open

News.ro acum o ora
Sârbul Novak Djokovici (locul 7 ATP), de zece ori câştigător al Australian Open, şi-a început luni, la Melbourne, drumul spre un al 25-lea titlu record de Grand Slam, cu o victorie în patru seturi în faţa tânărului jucător american Nishesh Basavared

Elena Lasconi: Klaus Iohannis, chiriaş ilegal la Cotroceni de 23 de zile! Cu fiecare zi în care continuă să fie la butoane Iohannis şi tandemul PSD-PNL, tensiunile din societatea românească devin şi mai accentuate

News.ro acum o ora
Preşedinta USR, Elena Lasconi, afirmă luni despre Klaus Iohannis că este ”chiriaş ilegal la Cotroceni de 23 de zile”, ea arătând că, cu fiecare zi în care continuă să fie la butoane Iohannis şi tandemul PSD-PNL, tensiunile din societatea românească

Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni. Temperatura maximă ar putea ajunge la 9 grade

Ziare.com acum 35 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, luni, 13 ianuarie, estimarea pentru următoarele două săptămâni, pe regiuni geografice, în general, maximele diurne urcând până la 9 grade, iar minimele nocturne coborând până la minus 12-13 grade, în T

Joi se va da hotărârea de guvern pentru calendarul alegerilor, 4 şi 18 mai (VIDEO)

Ziua Constanta acum 42 minute
Joi se va da hotărârea de guvern pentru calendarul alegerilor, 4 şi 18 mai, a anunțat luni, 13 ianuarie 2025, purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romaşcanu. Joi se va da hotărârea de guvern pentru calendarul alegerilor, 4 şi 18 mai iar PSD îşi dore

Marcel Ciolacu, despre candidatura lui Crin Antonescu: „Decizia este luată”

HotNews acum 4 ore
Președintele PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat luni că în sondajele de opinie va fi un singur candidat la prezidențiale, iar calendarul pentru alegeri este unul „foarte corect”, ținând cont de perioada sărbătorilor pascale. „Am stabilit și c

George Simion: Vom continua protestele şi presiunea internă şi externă

Mediafax acum 2 ore
„Nicio reacţie până acum din partea Guvernului, nicio reacţie din partea lui Klaus Iohannis. Asta înseamnă că vom continua presiunea internă şi externă. Cerem sesiune parlamentară extraordinară, pentru că, în ianuarie, parlamentarii români sunt în v

Bloc în flăcări, la Timișoara. 16 persoane au fost evacuate de către echipajele de pompieri VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
VIDEOIncendiu la etajul întâi al unui bloc din Timișoara, luni. 16 persoane, inclusiv o fetiță de 8 ani, au fost evacuate. Din fericire, nu a fost nevoie de îngrijiri medicale pentru niciuna dintre ele. ”Luni, 13.01.2025, am fost anunţaţi prin SNUAU

Vremea

București
acum

lun.

0°/4°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/4°
Iasi
acum

lun.

-1°/2°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/3°
joi

-3°/3°
Constanta
acum

lun.

2°/5°
mar.

0°/2°
mie.

-1°/3°
joi

-0°/4°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-3°/2°
mar.

-5°/0°
mie.

-5°/-1°
joi

-6°/0°
Timisoara
acum

lun.

-2°/2°
mar.

-2°/3°
mie.

-2°/1°
joi

-3°/2°