Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Viitorii deputaţi nu se vor mai caza la hoteluri: Cei din Sibiu sunt de acord cu propunerea

Publicat in Rondul de Sibiu, sâmbătă 24 noiembrie 2012 ·

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a anunţat miercuri că a decis să blocheze procedurile pentru un nou caiet de licitaţie pentru servicii hoteliere, iar viitorii deputaţi vor primi o sumă pentru a-şi plăti chiria în Bucureşti şi nu vor mai sta la hoteluri, care sunt prea costisitoare.

Aleşii de la Sibiu, atât cei ai opoziţiei cât şi ai puterii, par să fie toţi de acord cu această idee.

Deputatul Mircea Cazan, preşedintele PNL Sibiu, spune că nu a stat la hotel nici până acum şi că este de acord cu iniţativa.

“Foarte bine face (Valeriu Zgonea, n.r.). Eu nu am stat nici până acum la hotel, deci nu mă afectează în niciun fel, dar sunt de acord”, a declarat, miercuri, Mircea Cazan.

Deputatul PDL Cornel Ştirbeţ spune că ideea nu este nouă şi este „foarte bună”.

„S-a mai discutat această variantă la un moment dat, în anii trecuţi, şi este una foarte bună, să se cazeze fiecare pe cont propriu. Eu am şi stat o perioadă aşa, în mandatul trecut”, a spus Cornel Ştirbeţ.

Deputatul FDGR, Ovidiu Ganţ, a declarat, rândul său, că decizia lui Valeriu Zgonea este una „bună”, el stând în chirie în toate cele trei mandate.

„Eu de când sunt deputat am folosit această variantă. Eu primesc o sumă fixă, pentru chirie, de trei ori mai mică decât ce se plăteşte la hotelurile bucureştene, din acest motiv cred că este o propunere bună”, a declarat Ovidiu Ganţ.

Acesta crede că şi mai bună ar fi fost varianta ca Parlamentul României să preia o construcţie neterminată din capitală în care să amenajeze locuinţe pentru deputaţi.

„Dar şi mai bună ar fi fost varianta ca Parlamentul României să investească într-un bloc neterminat din Bucureşti, să ia chiar şi un schelet, pe fondul crizei imobiliare, să îl amenajeze ca locuinţe pentru deputaţi, ar fi mai câştigaţi”, a sp

Articolul in Rondul de Sibiu >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Revelion de coșmar în SUA: un vehicul a intrat în mulțime, iar șoferul ar fi început să tragă în oameni

Wall-Street.ro acum 52 minute
Zece persoane au murit și alte 30 au fost rănite după ce un vehicul a intrat într-o mulțime de oameni pe Bourbon Street, în cartierul francez din New Orleans. Șoferul ar fi deschis focul, iar poliția a ripostat, transmite CBS News și BBC. Zona turis

Noul an începe cu scumpiri. Cât vor costa benzina şi motorina?

Ziua Constanta acum 3 ore
Benzina şi motorina vor costa mai mult de mâine, ca urmare a creşterii cu aproximativ 6 la sută a accizelor la carburanţi, potrivit unui document publicat de Ministerul de Finanţe. Preţul unui litru de benzină se va majora cu 17 bani, iar cel al mot

Cătălin Predoiu a povestit cum a reușit să îl convingă pe omologul său austriac că România este pregătită să intre pe deplin în Schengen

Adevarul acum o ora
Ministrul român al Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a mărturisit că a reuşit să-l convingă pe omologul său austriac, Gerhard Karner, că România este pregătită să intre în Schengen şi terestru, nu doar aerian şi maritim, schimbând complet regulil

Transnistria a întrerupt încălzirea şi apa caldă către populaţie

News.ro acum 2 ore
Regiunea separatistă moldoveană Transnistria a întrerupt miercuri furnizarea de încălzire şi apă caldă pentru populaţie după ce Rusia a oprit furnizarea de gaze prin Ucraina, ca urmare a expirării acordului de tranzit, relatează The Guardian. „Nu ex

Elena Lasconi: Ne aşteaptă un an greu, dar, dacă suntem uniţi, calmi şi ne uităm la realitate aşa cum e ea, nu cum vor unii să ne-o prezinte, o să trecem peste orice obstacol

HotNews acum 26 minute
Preşedinta USR, Elena Lasconi, spune că speră ca 2025 să fie „un an al sincerităţii şi al transparenţei”, un an în care să se schimbe „pe bune” felul în care se face politică în România. „Vă doresc ca 2025 să fie, înainte de orice, un an liniştit, î

Tradiții și obiceiuri de Sfântul Vasile. Ce este bine să faci?

Ziua Constanta acum 5 ore
În ziua de Sfântul Vasile cel Mare, există tradiții și obiceiuri străvechi care spun că este benefic să verşi puțin vin pe masă, să spargi un pahar alb, să răstorni cutia de chibrituri sau să dai de pomană unui om sărac. În felul acesta, vei atrage

Aderarea României la spaţiul Schengen, marcată de ceremonii la frontiera dintre Ungaria şi România

Mediafax acum 3 ore
Şeful Inspectoratului General al Poliţiei din Ungaria, dr. Balogh János, şi şeful Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră din România, Cornel-Laurian Stoica, au ridicat împreună bariera la punctul de trecere a frontierei de la Nădlac şi Csa

De ce Elon Musk și-a schimbat numele pe X în „Kekius Maximus”: ce înseamnă. „Îmi voi atinge obiectivele, în această eră sau în următoarea”

Adevarul acum 3 ore
Elon Musk și-a schimbat marți, 31 decembrie, numele de profil pe platforma de socializare X în „Kekius Maximus”. Acest lucru a stârnit un val de întrebări din partea urmăritorilor săi.

Ambasadorul Rusiei la București, a fost găsit inconștient în sediul ambasadei

Ziua Constanta acum 4 ore
Vladimir Lipaev, ambasadorul Rusiei la București, a fost găsit marți seară, inconștient în sediul ambasadei. La fața locului a fost solicitată intervenția de urgență a unei ambulanțe. Potrivit știripesurse.ro, din Ambasadă apelul la 112 a fost efect

Oţelul Galaţi începe anul cu un nou antrenor: Ovidiu Burcă preia echipa

Mediafax acum o ora
Burcă preia echipa după plecarea lui Dorinel Munteanu, care şi-a reziliat contractul la finalul anului trecut, pe fondul problemelor financiare. După despărţirea de FC Voluntari, unde a stat doar o lună, Burcă a ajuns la un acord cu Oţelul, mutarea

Vremea

București
acum

10°
mie.

2°/10°
joi

3°/9°
vin.

4°/9°
sâm.

2°/7°
Iasi
acum

mie.

2°/8°
joi

3°/11°
vin.

3°/10°
sâm.

-1°/4°
Constanta
acum

10°
mie.

5°/10°
joi

6°/11°
vin.

6°/11°
sâm.

3°/8°
Cluj-Napoca
acum

mie.

-1°/4°
joi

-0°/6°
vin.

-0°/4°
sâm.

-2°/2°
Timisoara
acum

mie.

0°/4°
joi

1°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-1°/3°