Văzută prin ochii camarazilor germani şi ai inamicilor sovietici, armata română angrenată în cumplita bătălie de acum 70 de ani arată dezolant. Rapoartele vorbesc despre soldaţi curajoşi, dar prost înarmaţi şi indisciplinaţi, conduşi de ofiţeri incompetenţi. Excepţie făceau vânătorii de munte

În urmă cu 70 de ani, România era învinsă în unica bătălie din istorie în care prestaţia armatei sale a decis însăşi soarta lumii. Dramaticul moment începea pe 19 noiembrie 1942, la Stalingrad, când sovieticii lansau operaţiunea „Uranus", o contraofensivă purtată în sectoarele de front apărate de soldaţii noştri, soldată cu pulverizarea Armatelor 3 şi 4 române, încercuirea Armatei 6 germane şi, prin aceasta, cu schimbarea decisivă a cursului celui De-al Doilea Război Mondial.

Pe parcursul a numai trei zile, 19-21 noiembrie 1942, soarta războiului şi destinul a sute de milioane de oameni s-au schimbat, odată cu colapsul diviziilor româneşti strivite sub şenilele tancurilor sovietice.

În cele ce urmează, „Weekend Adevărul" vă propune un unghi mai delicat de abordare al acelei încleştări şi, tocmai de aceea, tratat periferic în ţara noastră: cum era văzută armata română de aliaţii germani şi inamicii sovietici. Observaţiile camarazilor şi ale duşmanilor pot constitui, foarte bine, şi o schiţă a naţiunii române, aşa cum era şi este dintotdeauna.

Bătălia de la Stalingrad a durat din 23 august 1942 până în 2 februarie 1943, s-a purtat, în principal, între două forţe copleşitoare - armata germană şi cea sovietică -, dar a fost decisă în 72 de ore, între 19 şi 21 noiembrie, când contraofensiva sovietică a lovit în punctual slab al frontului advers: flancurile armatei germane păzite de români. 250.000 de soldaţi români au participat, în acea toamnă, alături de nemţi, italieni, unguri, croaţi şi slovaci, la acea bătălie. După ce germanii au străpuns apărarea sovietic