Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Sibiu (DSPS) anunţă începerea campaniei de vaccinare antigripală la Sibiu, cu doze de vaccin oferite gratuit de Ministerul Sănătăţii (MS).
Judeţului Sibiu i-au fost repartizate, într-o primă tranşă, 11.700 doze de vaccin antigripal.b Cantitatea de vaccin reprezintă aproximativ 15.7 la sută din totalul persoanelor catagrafiate în judeţul nostru. Datele arată că în judeţ sunt peste 74.400 de persoane care fac parte din grupele de persoane care au prioritate la imunizare.
În judeţul Sibiu, 4.700 de doze de vaccin antigripal vor fi distribuite pentru vaccinarea persoanelor instituţionalizate şi a personalului medical din sectoarele de risc.
Restul de 7.000 doze sunt în curs de distribuire către medicii de familie, pentru vaccinarea celorlalte categorii la risc.
Ca în fiecare an, campania Ministerului Sănătăţii se va derula prin cabinetele medicilor de familie şi în unităţi sanitare cu paturi.
În sezonul 2012 – 2013 vor fi achiziţionate, la nivel naţional, un milion de doze de vaccin antigripal, din care au fost repartizate până în prezent jumătate, iar restul dozelor vor fi distribuite în cea de-a doua tranşă.
Conform recomandărilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii şi Centrului European pentru Controlul Bolilor, vor fi imunizate, cu prioritate, persoanele cu vârsta de peste 65 de ani, cele cu boli cronice, gravide, copii şi bătrâni instituţionalizaţi, personalul medical.
Ministerul Sănătăţii recomandă populaţiei ca, în această perioadă cu fluctuaţii frecvente de temperatură, să asculte sfatul medicilor, să respecte regulile de igienă pentru evitarea îmbolnăvirilor.
Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Sibiu (DSPS) anunţă începerea campaniei de vaccinare antigripală la Sibiu, cu doze de vaccin oferite gratuit de Minister