Aţi mai văzut ghiduşii la rubrica asta, n-o să vă miraţi că fac cronică altPHel unui articol de ziar. În fond, un articol de ziar, în speţă, un editorial, este tot un fel de operă literară. Mai în chiloţi, e adevărat. Într-o ţinută mai sumară, vreau să spun, în sensul că îi lipsesc pantalonii cu manşetă ai naraţiunii, sacoul la trei nasturi al descrierilor, cămaşa cu floricele a metaforei, cravata cu buline a epitetelor şi pălăria caracterizării personajelor. Mai dezbrăcăţel, deci, dar, în esenţa lui, articolul de ziar este tot o lucrătură de cuvinte. Şi transmite tot idei, gânduri, sentimente, mesaje. Asta e! Asta e tot ceea ce mă interesează – cuvântul şi mesajul. La cronicile altPHel nu se iartă nimic din ce are cuvânt şi mesaj.

Florin Tănăsescu

foloseşte, mai mereu cu un aer de suficienţă fudulă, rareori din necesităţi compoziţionale, nume de scriitori, de fotbalişti, de formaţii muzicale, de personaje, titluri de cărţi, denumiri de localităţi, de posturi de radio şi televiziune, de instituţii, de mărci comerciale – vreo 35, în total, ceea ce, într-un singur articol de presă, este un abuz colosal, dovedind nu vreo erudiţie constructivă, inteligent pusă la treabă, ci doar un infantilism penibil, un diletantism ziaristic pe care nu-l pot nici înţelege şi nici tolera la un om care face, totuşi, de peste 20 de ani meseria asta. Şi care nu e prost deloc!

Sper, deci,

să înţeleagă că o asemenea paradă de bal mascat nu arată nimic, ci doar ascunde. Ascunde neputinţa de a te face înţeles într-un limbaj comun, ceea ce este condiţia fundamentală a jurnalismului de acum şi dintotdeauna, de aici şi de oriunde. În afara acestui limbaj comun, putem vorbi de orice altceva, de exhibiţionism, de extravaganţă, de obtuzitate, de sictir, de orice, repet, în afară de valoare. Dacă avalanşa aia insuportabilă de nume, denumiri şi titluri (cu atât de multe greşel