Îmi plac oamenii politicoşi, nu am ce face. Nu vreau şi nu mi se pare firesc să fac rabat de la bun simţşi atunci am anumite aşteptări şi de la ceilalţi. Sigur, nimeni nu mi-a dat în scris negru pe alb că va fi cu bun simţ în ceea ce mă priveşte ori că se va purta politicos şi elegant. Şi totuşi, aşteptările mele sunt acolo, există aşa nevăzute cum sunt, întocmai ca elefantul alb, aducându-mă nu o dată la disperare. Pentru că asta mă încearcă de fiecare dată când mă aflu în trafic alături de vreun nesimţit, de vreun şofer care şi-a uitat politeţea acasă când s-a urcat la volan. Pe cât de gol este respectivul în privinţa bunului simţ, pe atât de bogat şi inventiv se doveşte a fi în materie de lexic injurios. Toate animalele pământului, rudele până la al patrulea sau al cincilea grad, câţiva sfinţi, arhangheli, ba şi morţi, sunt amestecate de-a valma cu nişte părţi anatomice, obiecte casnice, câteva ploi şi măcar un zeu ori Dumnezeu în gura acestor individizi cărora niciodatăşoseaua nu le pare îndeajuns de lată pentru conserva pe care o conduc. Mereu respectivii au ceva de împărţit cu lumea, deşi lumea chiar nu are nimic de împărţit cu ei, ba i-ar ignora pe deplin bucuroasă. Nici aşa nu e bine, întrucât şi acest “delete” dat automat îi poate scoate din sărite, senzaţia de a nu fi băgaţi în seamă fiind de netolerat pentru ei. Ba pentru a arăta acest lucru în mod clar, îşi flutură braţul, antebraţul şi pumnul la geamul maşinii, în timp ce înjură ca birjarii caragielieni, săştii categoric cu cine ai de-a face. Adică să pricepi că el, bădăranul secolului, trece cu maşina prin zona Michelin ori pe bulevard ori este oprit la semaforul de la Perla. Nu trebuie să faci ceva anume care să îl scoată din sărite, este de ajuns să îi fii coleg de trafic. Aceşti şoferi (mă minunez întruna cum de au luat permisul de conducere!?) au mereu impresia ca restul le fură o palmă din ca