Regizorul Sorin Ilieşiu, candidatul propus de PNL în colegiul 1 de Senat, şi-a prezentat, miercuri, principalele idei pe care le promovează în această campanie electorală, printre acestea fiind şi Sibiul – capitală a unei regiuni. Ilieşiu spune că nu a furat ideea lui Cornel Ştirbeţ, care de asemenea propune regionalizarea României cu una din regiuni condusă de Sibiu.
Sorin Ilieşiu propune, în campania electorală, ca Sibiul să fie capitala unei regiuni ce cuprinde judeţele Hunedoara, Alba şi Mureş. El spune că ideea este veche, deci nu a furat-o de la Cornel Ştirbeţ, ba mai mult, în cazul în care amândoi ajung în Parlament, este de acord să îşi unească forţele pentru a o susţine.
„Am văzut că şi domnul Ştirbeţ are această idee, dar nu am furat-o pentru că ideea e vehiculată de zece ani de zile, cel puţin, de când am auzit-o eu prima dată, deci nu pot fi acuzat de plagiat. Dacă vom fi amândoi în Parlament o să ne unim în sensul acesta. Eu, faţă de dânsul, am considerat că Sibiul poate fi capitală a patru judeţe, nu trei cum spune dânsul, am adăugat Hunedoara, considerând că Sibiul este cea mai importantă metropolă şi are cele mai importante resurse”, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, Sorin Ilieşiu.
O altă propunete a liberalului este ca Sibiul, care este pe locul zece după contribuţiile la bugetul de stat şi de-abia pe 38 după cât primeşte înapoi, să urce în primele zece poziţii.
„Sunt de acord cu solidaritatea între judeţe dar nu e normal să fie atât de bun şi atât de puţin apreciat şi atunci deviza mea este ca Sibiul să primească la fel de mult cât dă”, a explicat el.
În al treilea rând, Ilieşiu va susţine Sibiul să fie inclus în patrimoniul mondial UNESCO.
„Eu mă angajez ca lucrul acesta să se întâmple anul care vine. (…) E cazul ca Bucureştiul să privească Sibiul cu pălări