Premierul Victor Ponta a anuţat, luni, că POSDRU va fi deblocat în această săptămână, urmând a reîncepe transmiterile de cereri de decontare către Comisia Europeană, el arătând că Guvernul a reuşit şi deblocarea POR şi POS pe Mediu.
“Am informat colegii din USL, alături de miniştrii de resort, despre faptul că Guvernul actual, în cele şase luni de activitate, a reuşit să îndrepte foarte multe din deficienţele produse de vechile guvernări în perioada 2009-2011, astfel încât POR şi POS pe Mediu au fost deblocate prin aplicarea unor corecţii financiare mai mici decât se solicitase iniţial. De asemenea, POSDRU în această săptămână va fi deblocat, vor reîncepe transmiterile de cereri de decontare către Comisia Europeană”, a anunţat Ponta.
El a precizat că vor rămâne în suspensie, pentru sfârşitul anului şi începutul anului viitor, deblocarea POS Creşterea Competitivităţii şi POS de Transporturi.