Preşcolarii Grădiniţei 21 "T. Vladimirescu" din Craiova au participat la o campanie de colectare de fructe şi legume, pe care le-au donat Şcolii Gimnaziale Speciale "Sfântul Mina".
Preşcolarii de la Grădiniţa 21 “Tudor Vladimirescu” din Craiova, sub supravegherea educatoarelor şi a directorului, au participat la o campanie de colectare de fructe şi legume, pe care le-au donat Şcolii Gimnaziale Speciale “Sfântul Mina”.
În perioada 12-15 noiembrie s-a derulat “Săptămâna Fructelor şi Legumelor”, campanie în cadrul căreia s-au colectat fructe, legume, şi produse din fructe şi legume. “Începând cu cei mai mici dintre toţi, “Puişorii” de doi ani, şi până la veteranii de şase ani, preşcolarii noştri au adus de acasă mâncare sănătoasă pentru semenii lor defavorizaţi”, a povestit Silvia Pătru, educatoarea celor mai mici dintre copii.
“Este o campanie naţională, încadrată în Strategia Naţională Comunitară, numită „Săptămâna Fructelor şi Legumelor Donate”. Nu suntem singurii care se implică, dar suntem printre cei mai mici. Considerăm că este necesar să formăm la copii compasiunea şi spiritul de acţiune civică.”, a povestit directorul Maria Dinu.
La început săptămânii, luni, 19 noiembrie, cei mai mari dintre puşti, însoţiţi de cadrele didactice voluntare au ajuns cu produsele colectate, la destinaţie. “Copiii au cărat cu mânuţele lor plasele mai mici, au făcut cunoştinţă cu semenii lor mai puţin favorizaţi. Au fost primiţi cu căldură de gazde şi au avut parte şi de un moment în care s-au jucat împreună, amestecându-se în egalitatea pe care numai copilăria o facilitează”, a adăugat educatoarea Andreea Ştefan.
Reamintim că în cadrul acţiunii SNAC mai mulţi copii de la grădiniţele şi şcolile craiovene au adunat fructe şi legume pentru cei defavorizaţi. Coordonatoarea SNAC, Oana Nicolae, ne-a dezvăluit câteva din acţiunile viitoare. „Parteneriatul nostru es