Reconfigurarea zonei străzii Andrei Şaguna continuă cu reamenajarea locurilor de parcare de pe străzile Bastionului, Ioan Lupaş şi Mitropoliei (tronsonul dintre strada Ioan Lupaş şi strada Andrei Şaguna). Pentru aceste lucrări este necesară închiderea traficului pe străzile indicate în ziua de sâmbătă, 24 noiembrie, între orele 7 şi 15, anunţă reprezentanţii Primăriei Sibiu. În acelaşi timp, se lucrează la montarea semafoarelor la trecerile pietonale din dreptul străzilor Bastionului şi Mitropoliei, până în prezent fiind instalaţi stâlpii şi fiind amenajată reţeaua de alimentare.
Cei care tranzitează această zonă sunt rugaţi să acorde o atenţie sporită semnelor de circulaţie instalate. După finalizarea acestei ultime etape de lucrări, va fi implementat şi pe aceste străzi noul sistem de sensuri unice.
Şi pe strada Moldovei lucrările se apropie de final. Săptămâna viitoare va fi turnat asfalt şi pe tronsonul dintre scările care coboară către cartierul Ştrand şi strada Cristianului. Lucrările de reparaţie sunt finalizate şi pe strada Dr. Stâncă, dar şi pe strada Hipodromului, cu excepţia tronsonului dintre strada Mirăslău şi Oituz, unde societatea de gaz intervine pentru cuplări. În Piaţa Iancu de Hunedoara a fost turnat primul strat asfaltic.
Pe strada Ocnei se lucrează în prezent la montarea bordurilor şi urmează modernizarea carosabilului şi a trotuarelor.
Pe străzile Paris şi Tudor Vladimirescu, DPC a efectuat în 2011 lucrări de reparaţii, anul acesta fiind înlocuite reţelele de gaz. În urma acestora, săptămâna aceasta vor fi efectuate reparaţiile necesare şi va fi turnat şi stratul de uzură.
Reconfigurarea zonei străzii Andrei Şaguna continuă cu reamenajarea locurilor de parcare de pe străzile Bastionului, Ioan Lupaş şi Mitropoliei (tronsonul dintre strada Ioan Lupaş şi strada Andrei Şaguna). Pentru aceste lucrări