Cine se preumblă în cimitirul ieşean „Eternitatea” pe aleile parcelei nr. 7 remarcă numeroasele şi evidentele reacţii de nedumerire ale trecătorilor ajunşi în dreptul unei amărâte cruci de scândură scorojită, vopsită cândva în albastru. Să fie însemnul creştinesc provizoriu rămas de la înmormântarea din 2008? Aproape putrezită, crucea stă să cadă. Nu-ţi vine să crezi când citeşti ce scrie pe ea: Sabin Bălaşa. Cele cinci foste soţii, dimpreună cu fiii, s-au certat ani în şir prin tribunale, disputându-şi purcoiul de bani lăsat de răposatul lor soţ şi tată. Nici unul dintre moştenitori n-a găsit de cuviinţă să îngrijească în vreun fel mormântul ce mai are puţin până să ajungă una cu aleea în coasta căreia a fost săpat.
Primăria, care a făcut două admirabile gesturi de preţuire, amenajând pe spezele municipalităţii locurile odihnei veşnice a poeţilor Ioanid Romanescu şi Cezar Ivănescu, nu se poate implica, trebuind respectate anumite drepturi ale familiei asupra deciziilor luate în astfel de cazuri. Iar familia – nici un semn! Altfel spus, urmaşii s-ar cuveni să invoce imposibilitatea implicării materiale (!), solicitând intervenţia primăriei. Care ar putea fi justificată şi de faptul că olteanul Bălaşa, locuitor al Bucureştilor, a cerut să fie înmormântat la Iaşi, urbea devenită oraşul lui de suflet.
Pe de altă parte, şi Universitatea „Al. Ioan Cuza” ar putea fi îndreptăţită (ca să nu spunem îndatorată) să arate un strop de grijă pentru amintirea celui ce i-a pictat faimoasele fresce din Aulă şi din Sala Paşilor Pierduţi. Dacă familia rămâne în continuare insensibilă şi autorităţile fără reacţie, probabil că va trebui iniţiată subscripţia naţională „Daţi un leu pentru o cruce la căpătâiul lui Sabin Bălaşa”.
O anume reţinere are explicaţii... politice: originalul pictor i-a zugrăvit serafic pe Ceauşeşti. Artistul s-a apărat spunând că „nu-i tabloul l
